Steaua – Dinamo – scor final 3-2

Steaua Vs Dinamo

Dinamo a deschis scorul pe Naţional Arena, în derby-ul cu Steaua, dar elevii lui Mihai Stoichiţă au întors rezultatul, prin Rusescu, din penalty, şi o “dublă” a lui Iliev. Scorul final a fost 3-2 pentru roş-albaştri.

Steaua avea neapărată nevoie de victorie în meciul cu rivala din Ştefan cel Mare, pentru a mai păstra şanse la titlu în Liga I. Miza meciului şi-a pus însă amprenta asupra începutului de joc al roş-albaştrilor şi după câteva acţiuni ofensive timide, Dinamo a preluat iniţiativa şi a reuşit să deschidă scorul în minutul 21, prin Alex Curtean, în urma unei combinaţii cu Marius Alexe.

Timp de 20 de minute steliştii au trăit cu spaima că speranţele lor la titlu vor fi spulberate o dată cu încheierea derby-ului. O greşeală a lui Dragoş Grigore, care l-a atacat imprudent pe brazilianul Tatu, în careu, l-a făcut pe arbitrul portughez Olegario Benquerenca să dicteze lovitură de la 11 metri, penalty-ul fiind transformat cu siguranţă de Raul Rusescu.

După pauză, Steaua a fost mai motivată, iar alb-roşii au reacţionat apatic la golurile fundaşului bulgar Iliev, venit în careul lui Dinamo la execuţia unor faze fixe. Golul lui Ţucudean, din finalul partidei, nu a schimbat nimic din ecuaţia luptei pentru titlu, partida încheindu-se cu scorul de 3-2 pentru roş-albaştri.

Steaua are în momentul de faţă 65 de puncte, cu două mai puţine decât liderul CFR Cluj. Un eventual egal al CFR-ului în meciul cu Universitatea Cluj, programat vineri seara, ar face ca soarta titlului să se tranşeze duminică, în ultima etapă, în urma meciului CFR Cluj – Steaua. O altă condiţie ar fi ca a treia candidată la titlu, FC Vaslui, să nu câştige meciul de pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, ne relateaza rtv.net

Postat de in data de May 18 2012. Scris in categoria Sport. Tu poti a urma orice raspunsuri de la aceasta stire prin intermediul RSS 2.0. Puteti lasa un raspuns sau trackback de la aceasta stire

Asculta Radio Noise Romania


Copyright © RadioNoise.ro - Un Produs Radio Noise - Plus O Echipa Tanara de Jurnalisti - Unele Drepturi sunt Rezervate

Mai multe in Sport (146 of 333 articole)
Europa League logo


Acelaşi Falcao a majorat diferenţa în minutul 34, la o fază prelungită de atac la poarta lui Iraizoz, făcându-i să amuţească pe basci, jucători şi suporteri deopotrivă. Trofeul Europa League merge din nou în vitrina celor de la Atletico ...


Stiri Kappa radio online: dance, populara, manele... Ascultalive.ro SEO Romania Addsite:: Muzica - Radio


| Posturi Radio | Stirea de Azi | Divertisment - Poze Haioase si Bancuri |

DJ DARK