O istorie de peste 800 de ani s-a facut scrum, chiar in saptamana mare in Sarbatorile Pascale catolice sa se intample una ca si asta.Incendiul violent de la Catedrala Notre-Dame din Paris i-a șocat și întristat pe francezi, care au văzut cum un simbol al istoriei lor se prăbușește chiar sub ochii lor, sub flăcările de nestăvilit care au cuprins edificiul. Oamenii au privit cu ochii în lacrimi cum una dintre turlele Catedralei Notre-Dame, dar și acoperișul se prăbușesc.
Întregul acoperiş al Catedralei Notre-Dame din Paris s-a prăbuşit, ars de flăcările care au cuprins luni seara clădirea veche de secole, transmite Reuters.”Practic, întregul acoperiş a dispărut. Nu văd nici o speranţă pentru clădire”, a spus Jacek Poltorak, martor ocular, care privea focul de la balconul de la etajul cinci al unei clădiri aflate în apropiere de faţada sudică a catedralei, unul dintre cele mai vizitate obiective din Franţa.
Pompierii francezi au declarat că nu sunt siguri că incendiul poate fi stins, anunță BBC News. Un purtător de cuvânt al pompierilor a declarat că următoarea oră și jumătate este „crucială” pentru a vedea dacă flăcările pot fi oprite.„Nu suntem siguri că mai putem salva Catedrala Notre-Dame”, a declarat ministrul adjunct de Interne. Anunțul acestuia vine la scurt timp după ce pompierii și-au exprimat îndoiala că vor putea opri incendiul.
Sunt unele imagini surprinse de o dronă a poliției, trei sferturi din catedrala Notre-Dame din Paris încă arde. Numai cele două turnuri nu au fost cuprinse de flăcări.Sa speram ca se va mai putea salva ceva din catedrala, inca sunt peste 400 de pompieri care se lupta cu flacarile.Lumea in strada se roaga pentru ca focul sa fie stins la timp.