Iasiul este asaltat de pelerini la sarbatoarea Sfintei Parascheva

0
13

Iasi Sf Parascheva

Iaşiul e sub asaltul pelerinilor zilele acestea. Mii de oameni stau zeci de ore în frig şi ploaie ca să ajungă la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Pe unii dintre ei, oboseala i-a doborât. Câţiva pelerini au avut nevoie de ajutorul medicilor de la ambulanţă. La doar câteva sute de metri de cei care se roagă, e însă petrecere. Sunt zilele oraşului.

Şi la moaşte, şi la vin e la fel de aglomerat. 50 de mii de pelerini, pentru care Sfânta Parascheva e singura rază de speranţă şi credinţa e mai presus de toate… sunt, acum, pe străzile oraşului. Stau şi câte 24 de ore în frig, în ploaie, nemâncaţi, dorm pe unde apucă.

La numai câteva străzi de Mitropolie, unde pelerinii nu mai contenesc să se adune, grătarele sfârâie neîncetat. Carnea friptă şi vinul fiert îi îmbie mai ales pe ieşenii care nu se grăbesc să ajungă la Sfânta…

Inima pelerinilor veniţi de la sute de kilometri distanţă simte, însă, că în fiecare moment trebuie să stea aproape de moaşte. Dar, e greu. Mai ales noaptea, când temperatura scade sub 0 grade, iar ploaia cade încet, mocăneşte.

O minune. Asta vor toţi de la Sfânta. Şi pentru asta, niciun sacrificiu nu e prea mare, citeaza Antena3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.