Nelu Ploiesteanu internat la spital

0
2

Nelu Ploiesteanu

Problemele au apărut la o zi după petrecerea de Sfântul Ioan la care au participat mai mulţi mari actori ai României. Pe numele său real Ion Dumitrache, artistul a petrecut şi luni, cu ocazia zilei onomastice, dar apoi a ajuns la spital.

Artistul, în vârstă de 72 de ani, a venit la Floreasca în jurul orei 19.15, acuzând probleme respiratorii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Opriţa, citat de Mediafax, artistul va rămâne sub supraveghere medicală, probabil, timp de câteva zile.

“Până mâine dimineaţă rămâne sigur în spital. Este bine, stabil, dar trebuie să rămână internat”, a declarat un medic de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Medicii nu pot furniza mai multe informaţii medicale despre starea artistului deoarece au semnat un consimţământ în acest sens.

După petrecerea actorilor de elită ai României, Mircea Albulescu a ajuns şi el la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din cauza unui puseu de tensiune, dar a fost externat luni dimineaţă, citat de RTV.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

De acum esti la curent cu tot ce se intampla aplicatia Stirile Radio Noise Romania este in Magazin Play (Google Play) Stirile Radio Noise Romania in Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.