O nava s-a scufundat – Alerta pe Dunare

0
7


Alerta pe Dunare
Foto: ziarelive.ro

Potrivit directorului Căpităniei Zonale Giurgiu, Florin Oprea, navigaţia pe Dunăre este blocată, iar mai multe nave sunt în pericol după ce au derapat şi au fost luate de gheaţă. “Dunărea este blocată, se navighează în derivă, împreună cu gheaţa”, a spus Oprea, adăugând că, pe fluviu, sunt blocate 12 vase şi 10 barje.

Directorul Căpităniei Zonale Giurgiu a precizat că cei doi marinari aflaţi pe nava care a fost scufundată de gheaţă în zona Chiciu au reuşit să se salveze în ultimul moment.

Florin Oprea a mai spus că în zona Călăraşi şi pe Dunărea fluvială nu există spărgător de gheaţă. El a precizat că în momentul în care se pune în mişcare un pod de gheaţă ca cel de la Călăraşi, nu poate fi luată nicio măsură de protecţie.

De asemenea, reprezentanţii Căpităniei Portului Călăraşi au declarat că un ponton al bacului a fost împins de gheaţă, pasarela acestuia şi cablurile de susţinere fiind rupte.

În aval de Chiciu, din cauza bucăţilor foarte mari de gheaţă, navele s-au deplasat în aval, în timp ce pe Braţul Borcea multe ambarcaţiuni pescăreşti şi de agrement au fost împinse pe mal sau luate la vale de gheaţă.

“Sunt convoaie cu aproximativ 50 de barje dar şi nave ale agenţilor economici din Călăraşi ancorate la mal, cărora li s-au rupt legăturile, iar acum navele plutesc pe apă, fiind duse în aval. Toţi au fost notificaţi de Căpitănia Portului Călăraşi înainte de îngheţ să nu intre pe fluviu, cu recomandarea să nu plece la drum şi să-şi găsească loc la ancoră. Avem informaţii că o navă s-ar fi scufundat, iar o alta s-a înclinat periculos. O să avem şi confirmarea acestei situaţii”, a declarat prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat.

Surse din rândul oficialităţilor spun că nava scufundată se numea ADA 1, iar cea înclinată periculos este DUNAV.

Emil Muşat a precizat că pentru rezolvarea “acestei probleme” ar trebui spart podul de gheaţă, însă acesta se întinde de la Sulină până la Giurgiu.

“S-a încercat spargerea lui, dar este imposibil. În acest moment navele ar trebui fixate la mal cu parâme groase, dar natura a dovedit că orice parâme ar fi forţa gheţii le rupe. Ar trebui că un împingător să acţioneze în zonă pentru a scoate navele de acolo. Toţi marinarii au fost notificaţi să părăsească navele în caz de pericol”, a mai spus prefectul.

Prefectul a afirmat că sloiurile formate după ruperea podului de gheaţă au smuls şi staţia plutitoare de captare a apei, însă alimentarea cu apă potabilă în municipiul Călăraşi nu a fost afectată.

“Situaţia nu a provocat avarii şi incidente doar navelor şi barjelor, ci şi staţiei plutitoare de captare a apei. Aceasta a fost smulsă, dar nu sunt probleme în alimentarea cu apa a municipiului Călăraşi, deoarece de o lună aceasta nu mai era utilizată, apa în oraş fiind luată din Dunăre prin criburi, respectiv ţevi”, a mai declarat prefectul Emil Muşat.

La ora transmiterii acestei ştiri, prefectul judeţului Călăraşi, împreună cu reprezentanţii Căpităniei Portului Călăraşi şi reprezentanţii navelor de pe Dunăre, analizează situaţia la faţa locului pentru a conveni măsuri de intervenţie, ne relateaza rtv.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa


Ca sa fii la curent cu ultimele stiri din Romania cat si din strainatate, acu poti afla cel mai simplu instaland aplicatia Stirile Radio Noise Romania care se gaseste in Google Play/Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.