
Aproximativ 400 de persoane au participat, luni seară, la un marş în centrul Timişoarei, manifestanţii mergând la Catedrala Mitropolitană, unde au îngenuncheat, iar apoi s-au întors în Piaţa Victoriei. Protestul de la Timişoara s-a încheiat fără incidente, după aproape opt ore.
Iniţial, mitingurile spontane au fost declanşate pentru susţinerea doctorului Raed Arafat, care şi-a dat demisia din funcţia de subsecretar de stat în Mnisterul Sănătăţii nemulţumit de proiectul Legii Sănătăţii şi ca urmare a unor divergenţe cu preşedintele Traian Băsescu.
Ulterior, participanţii la mitingurile spontane declanşate în Capitală şi în principalele oraşe din ţară au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a actualei guvernări, reclamând scăderea continuă a nivelului de trai, costurile prea mari ale întreţinerii, salariile şi pensiile mici, corupţia, politizarea excesivă, dar şi alte probleme, unele de ordin local.
Numărul persoanelor care protestează, luni, la Sibiu, faţă de Guvern şi preşedintele Traian Băsescu a ajuns la aproximativ 1.800, participanţii scandând şi numele regelui Mihai.
De asemenea, protestatarii s-au oprit la Monumentul Eroilor Revoluţiei din 1989, din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, unde au păstrat un moment de reculegere, au aprins lumânări şi au cântat „Deşteaptă-te române!”.
Lozincile scandate în dreptul acestui monument au fost „Păcat, păcat de sângele vărsat”, „Respect pentru eroi” şi „Fără violenţă”.
Pe durata manifestării, nu s-au înregistrat incidente, protestatarii fiind însoţiţi de circa 50 de jandarmi.
Ciocniri între protestatari şi forţele de ordine au avut loc şi în Piteşti. Geamul unei patiserii din Piteşti a fost spart în timpul protestului, iar un jandarm a fost rănit. Doi tineri au fost imobilizaţi şi duşi la poliţie.
Astfel, au loc proteste şi la Cluj, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Deva, Arad, Aiud, Bistriţa, Timişoara, Slatina, Reşiţa, Craiova, Buzău, Slobozia, Ploieşti, Târgovişte, Suceava, Botoşani, Vaslui, Piteşti, Constanţa.
Iniţial, mitingurile spontane au fost declanşate pentru susţinerea doctorului Raed Arafat, care şi-a dat demisia din funcţia de subsecretar de stat în Mnisterul Sănătăţii nemulţumit de proiectul Legii Sănătăţii şi ca urmare a unor divergenţe cu preşedintele Traian Băsescu, ne relateaza rtv.net