Rromii se pregatesc pentru sarbatoare

Rromi Sarbatoare

Rromii se pregătesc de sărbătoare. Sute de grătare şi proţapuri vor trimite nori grei de fum în atmosferă şi lăutarii vor bruia eterul cu manele. Pe câmpia de la Costeşti au ajuns deja primele familii de rromi, care se pregătesc pentru marele bâlci de mâine.

E o tradiţie de când lumea şi pământul, spun ei. De fapt, are doar vreo 30 de ani. Dar ziua rromilor va fi sărbătorită până la sfârşitul lumii. În fiecare an, de Sfântă Mărie, pe dealurile de lângă Costeşti.

O sărbătoare scăldată în aur, purcei, limuzine şi manele. În ajunul sărbătorii, însă, se instalează rromii mai săraci, negustorii. Ei sunt rromii care nu vor avea purcei la proţap, salbe de aur şi limuzine lângă cort.

Toate oficialităţile etniei, încoronate sau nu, îşi vor face intrarea abia mâine. Până atunci şi-au împărţit terenul.

Bercea Mondialu’, preşedintele încarcerat al rromilor, va fi marele absent. Dar va avea cortul său. Reşedinţa Împăratului Iulian este încă în construcţie. La câţiva metri de cortul lui Bercea, va răsări palatul de bumbac al regelui Cioabă. Deocamdată şi-a marcat teritoriul cu o dubă.

Dacă marii bancheri ar fi invitaţi mâine la bâlciul rromilor, preţul aurului ar scădea brusc. Familiile de frunte îşi vor etala zecile de kilograme de aur pe care le poartă moştenire.

Rromii se vor lipsi şi anul acesta de musafirii lor speciali de la Cotroceni. Dar dacă prima familie a ţării se hotărăşte să vină, au cadourile pregătite. Mahmudele, salbe, cocoşei, ne informeaza Antena3.

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.