Champions League: Barca s-a calificat in semifinale

Champions League

Cu scorul general de 4-0, Bayern Munchen a reuşit cea mai facilă calificare în seminale, dintre cele patru formaţii prezente în careul de aşi al Ligii Campionilor. Asta în condiţiile în care în faţa bavarezilor s-a aflat campioana Italiei, Juventus, pe care nemţii au învins-o şi la Torino, cu scorul de 2-0.

Croatul Mandzukic a deschis scorul, în minutul 64, după ce a reluat cu capul mingea respinsă de Buffon, la şutul lui Javi Martinez.În schimb, în meciul de pe Camp Nou, dintre FC Barcelona şi Paris Sain-Germain calificare a stat sub semnul întrebării până în ultima secundă.

Catalanii chiar au tremurat serios pentru calificare şi au reuşit să treacă de gruparea franceză fără victorie, după 2-2 în deplasare şi 1-1 acasă. Javier Pastore a deschis scorul pentru PSG, în minutul 50, iar timp de 20 de minute parizienii au fost calificaţi în semifinale.

Intrarea în joc a lui Lionel Messi, în minutul 62, a schimbat însă cursul lucrurilor. La mai puţin de 10 minute de la apariţia în teren a starului argentinian s-a produs egalarea, scorul de 1-1 rămânând înscris pe tabelă până la finalul partidei. Pedro a fost marcatorul golului, pentru catalani. Astfel, graţie golurilor mai multe înscrise în deplasare (în tur a fost 2-2), catalanii s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor, scrie RTV.net

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.