Simona Halep este printre favoritele la Roland Garros

0
12

Simona Halep

Ascensiunea tinerei jucătoare române (22 ani) a început după eliminarea sa din primul tur al competiţiei Mutua Madrid Open, în mai anul trecut, când SIMONA HALEP ocupa doar locul 64 în lume şi nu câştigase niciun titlu WTA.

Între timp, SIMONA HALEP şi-a trecut în cont şapte titluri WTA (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia – 2013, Doha – 2014), pierzând şi finala de anul acesta de la Madrid.

Clasamentul oficial WTA, dat publicităţii luni, îi conferă Simonei statutul de favorită nr. 4 în turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, ceea ce înseamnă că ea nu se va putea întâlni cu principala favorită, Serena Williams, mai devreme de faza semifinalelor.

Sorana Cîrstea se menţine în continuare pe locul 27, Monica Niculescu a urcat trei locuri şi se află pe 78, Alexandra Cadanţu a coborât 9 opoziţii şi se află pe 80, în timp ce Irina Begu se află tot pe 88, ca şi săptămâna precedentă.

Podiumul este neschimbat, cu Serena Williams lider incontestabil, urmată de chinezoaica Na Li şi de poloneza Agnieszka Radwanska, la peste 1.200 de puncte de Halep, scrie RomaniaTV.net

În clasamentul de dublu, Monica Niculescu a coborât trei poziţii şi se găseşte acum pe locul 33.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Serena Williams (SUA) 11.590 puncte

2 (2). Na Li (China) 7.540

3 (3). Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.360

4 (5). Simona Halep 5.140

5 (4). Victoria Azarenka (Belarus) 4.741

6 (6). Petra Kvitova (Cehia) 4.600

7 (8). Jelena Jankovic (Serbia) 4.255

8 (7). Maria Şarapova (Rusia) 4.141

9 (9). Angelique Kerber (Germania) 3.870

10 (10). Dominika Cibulkova (Slovacia) 3.705

……………………………………………………………….

27 (27). Sorana Cîrstea 1.710

75 (78). Monica Niculescu 785

80 (71). Alexandra Cadanţu 734

88 (88). Irina Begu 698

137 (147). Alexandra Dulgheru 458

193 (191). Andreea Mitu 312

218 (216). Cristina Dinu 265

300 (303). Ana Bogdan 152


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

De acum esti la curent cu tot ce se intampla aplicatia Stirile Radio Noise Romania este in Magazin Play (Google Play) Stirile Radio Noise Romania in Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.