TITO VILANOVA a murit la 45 de ani

0
2

TITO VILANOVA

Trista veste a venit printr-un comunicat al Barcelonei: ‘FC Barcelona are tristeţea să informeze că Francesco ‘Tito’ Vilanova Bayo a decedat astăzi la vârsta de 45 de ani.

Vilanova, care lupta de 2 ani contra unui cancer la glanda parotidă (salivară) şi a fost operat la New York, a părăsit postul de antrenor în iulie anul trecut. ‘Clubul doreşte să-şi exprime sincerele sale condoleanţe familiei. Împărtăşim cu ea acest moment dureros, ca şi alături de membrii clubului, suporterii şi întreaga lume a fotbalului şi a sportului’, a adăugat Barca, care va deschide un spaţiu în stadionul Camp Nou pentru cei care vor voi să aducă un omagiu în următoarele zile.

Lionel Messi, atacantul argentinian şi vedetă a clubului blaugrana, a postat pe contul său de Facebook un mesaj sub o fotografie unde se vede Tito Vilanova punând mâna pe capul jucătorului, într-un gest tandru. ‘O persoană greu de uitat. Nu te vom uita niciodată. Întreaga mea compasiune familiei lui Tito.

Unul dintre mesajele de condoleanţe cele mai penetrante a venit, probabil, de la Eric Abidal, internaţionalul francez şi fost jucător al Barcei, care a luptat el însuşi contra cancerului în acelaşi timp cu Vilanova. ‘Pentru tot ce am trăit împreună, nu te voi uita niciodată, prietenul meu. Odihneşte-te în pace. Mulţumesc pentru lupta, trandreţea şi susţinerea mea prietenilor lui’, a scris jucătorul pe contul de Twitter, adăugând o fotografie, în care cei doi bărbaţi ridică împreună trofeul de campioană a Spaniei pentru Barcelona, din 2013.

‘Tito Vilanova a fost o persoană minunată, pe care Barcelona nu o va uita niciodată. Mulţumesc pentru tot ce ne-ai învăţat, odihneşte-te în pace’, a scris preşedintele clubului catalan, Josep Maria Bartomeu.

Mesaje de susţinere au venit, de asemenea, de la jucătorii marii rivale, Real Madrid, cum sunt Iker Casillas sau Sergio Ramos. De asemenea, fostul antrenor al clubului madrilen, Jose Mourinho, devenit tehnician la Chelsea, care a avut dispute aprinse cu Tito Vilanova la marginea terenului în 2011 şi-a exprimat tristeţea: ‘din partea tuturor celor de la Chelsea Football Club, trimit cele mai profunde condoleanţe în aceste momente extrem de dificile’.

Michel Platini, preşedintele Uniunii europene de fotbal, a mărturisit, la rândul lui, ‘profunda tristeţe’ într-un comunicat.

Vilanova, fost mijlocaş format la FC Barcelona, nu a jucat niciodată la cel mai înalt nivel, evoluând la mai multe cluburi spaniole, înainte de a reveni la Barca, pentru formarea tinerilor. Devenind în 2007 secundul lui Pep Guardiola, pe atunci antrenor la echipa B, în liga a treia, el l-a urmat în fruntea primei echipe în 2008.

Operat prima oară în noiembrie 2011, el i-a succedat lui Guardiola, bunul său prieten, la Barca din aprilie 2012. ‘Poate că în comparaţie cu prin ceea ce am trecut, a antrena Barca va fi un joc de copii’, a ironizat el pe atunci, referindu-se la lupta cu teribila boală. În 2013, după încă o operaţie, în decembrie 2012, a cucerit titlul spaniol, primind şi titlul de cel mai bun antrenor spaniol al sezonului, scrie RomaniaTV.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

De acum esti la curent cu tot ce se intampla aplicatia Stirile Radio Noise Romania este in Magazin Play (Google Play) Stirile Radio Noise Romania in Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.