Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, luni dimineaţa a avut loc un grav accident rutier la ieşirea din localitatea Săcele spre Năvodari.
Un bărbat de 43 de ani conducea un autoturism, iar din cauza neadaptării vitezei maşina a părăsit carosabilul şi a acroşat copacii dintr-un stufăriş. Vehiculul s-a rostogolit de câteva ori şi s-a oprit pe câmp.
Răzvan Ciobanu s-a născut pe 28 ianuarie 1976. Creatorul de modă a murit în această dimineață, la vârsta de 43 de ani, în urma unui accident rutier.
Creatorul de modă a avut prima prezentare la 19 ani. În cariera sa a participat la mai multe prezentări de modă internaționale, colaborând inclusiv cu Irina Schrotter, dar și cu branduri cunoscute. În țară a mai fost juratul unei emisiuni de modă.
Poate cea mai cunoscută colecție a sa este cea de primăvară-vară „Rochia”. Lansată în 2009, conține 70 de rochii de seară și a primit critici pozitive de la specialiști.
La începutul carierei sale, designerul a avut câteva probleme cu greutatea. A urmat o dietă și a reușit să slăbească de la 130 de kilograme la aproximativ 83 de kilograme.
A declarat public că este homosexual, însă nu a fost niciodată de acord să vorbească despre acest subiect, considerând că este un lucru personal.
Designerul Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranță, aceasta fiind prinsă în spatele scaunului, informează HotNews citând surse din cadrul anchetei. Din această cauză și a vitezei, șoferul a fost proiectat în afara mașinii și ar fi murit pe loc.
Autoturismul pe care îl conducea îi aparținea unui prieten din Călărași. De altfel, în mașină au fost găsite două acte de identitate, unul al său și unul al proprietarului, scrie Digi24.ro
DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA IN PACE, Razvan Ciobanu a fost un creator de moda celebru in Romania cat si in strainatate.