Debbie Harry era să fie omorâtă de Ted Bundy

0
8

Debbie Harry

Debbie Harry, solista trupei Blondie, a fost foarte aproape de a fi ucisă de criminalul în serie Ted Bundy.

Potrivit The Sun, vedeta, în vârstă de 65 de ani, a acceptat să fie condusă spre casă, la începutul anilor ’70, de un bărbat pe care nu-l cunoştea. Ulterior, aceasta a aflat că misteriosul bărbat era faimosul criminal în serie Ted Bundy, care a fost executat în Florida, în 1989, după ce a strangulat şi violat peste 30 de femei, între anii 1974 şi 1978.

Debbie Harry a mărturisit că a simţit că ceva nu este în regulă în momentul în care a văzut că portierele maşinii în care s-a urcat nu aveau mânere în interior.

„Când am văzut acest lucru, mi s-au zbârlit firele de păr de pe ceafă. Geamul era deschis şi am tras de mânerul exterior al portierei. El a încercat să mă oprească, învârtind maşina, dar inerţia m-a ajutat să ies afară din automobil. După aceea, l-am văzut la ştirile de la televizor. Era Ted Bundy”, a povestit cântăreaţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.