Kimberly Stewart, fiica rockerului Rod Stewart, va deveni mamă. Aceasta este însărcinată cu actorul Benicio del Toro, cu care a avut o aventură în urmă cu câteva luni.
„Kimberly este însărcinată. Benicio este tatăl copilului şi îi acordă tot sprijinul de care are nevoie. Chiar dacă ei nu formează un cuplu, aşteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a bebeluşului”, a declarat reprezentantul actorului pentru revista People.
Actriţa şi fotomodelul Kimberly Stewart, în vârstă de 31 de ani, și Benicio del Toro, în vârstă de 44 de ani, nu au avut o relație, dar venirea pe lume a copilului îi bucură, chiar dacă acesta este rodul unei aventuri.