Gwyneth Paltrow, cea mai bine imbracata femeie din lume

0
1

Gwyneth Paltrow

Actriţa Gwyneth Paltrow a fost aleasă miercuri de revista People ‘Cea mai bine îmbrăcată femeie din lume’ în 2012, datorită stilului său simplu şi elegant, care evită unele din cele mai excentrice tendinţe ale modei.

Actriţa în vârstă de 39 de ani, laureată cu Oscar, se află astfel în fruntea listei din acest an a celor mai bine îmbrăcate femei, din care mai fac parte soţia prinţului William, Kate, starul R&B Rihanna şi surorile Kardashian, vedetele unui reality show celebru în SUA, scrie Agerpres.

People a precizat că lista a fost realizată pe baza evaluărilor celor 42 de milioane de cititori ai revistei, dar şi ale editorilor săi şi bloggerilor specializaţi în modă.

În timp ce Gwyneth Paltrow, soţia liderului Coldplay, Chris Martin, a câştigat titlul de ‘Cea mai bine îmbrăcată femeie din lume’, Kate Middleton, cunoscută oficial sub numele de Ducesa de Cambridge, a fost numită femeia cu cel mai bun stil clasic. Stilista lui Gwyneth Paltrow, Elizabeth Saltzman, a declarat pentru People că actriţa nu este o sclavă a tendinţelor.

Emma Stone, starul de 23 de ani din ‘The Amazing Spider-Man’ şi ‘The Help’, a fost aleasă femeia cu cel mai bun stil pe covorul roşu, în timp ce cântăreaţa Rihanna a fost apreciată pentru faptul că îşi asumă cele mai mari riscuri în materie de modă.

Actriţele Jessica Alba (cei mai buni blugi), Jennifer Lawrence (cea mai bine îmbrăcată femeie sub 25 de ani) şi Reese Witherspoon (cea mai frumoasă sarcină) au fost de asemenea incluse în Top 10, alături de fotomodelul australian Miranda Kerr.

Clasamentul celor mai bine îmbrăcaţi bărbaţi este format din actorii Andrew Garfield, Brad Pitt, Colin Firth, Robert Pattinson, Chris şi Liam Hemsworth şi cântăreţul Jay-Z.

People a analizat totodată şi gafele vestimentare din 2012. Revista reaminteşte de o rochie portocalie de dantelă purtată cu o lenjerie neagră proeminentă de cântăreaţa Fergie şi de o rochie înflorată şi lungă până la pământ purtată de Sarah Jessica Parker, ne relateaza RTV.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.