Sasha Lopez feat. Anda Adam – Incursiune in anii 30 cu noul single – Madam

Sasha Lopez
Sasha Lopez – Serge Istrati – un nume aparent nou pe piata muzicala romaneasca, dar cu un background solid in domeniu, a demarat de curand un proiect muzical, ale carui roade nu au incetat sa apara.

Serge s-a nascut in Chisinau, a urmat Liceul de Muzica si Facultatea de Management, iar momentul care a dat directia carierei sale s-a produs la varsta de 15 ani cand a devenit DJ profesionist in clubul Star Track din Chisinau. Prin experienta acumulata, Serge devine DJ rezident in City, cel mai vestit club din Chisinau, unde mixeaza timp de 8 ani.

In 2005 apare pe CD primul sau mix si in acelasi an, impreuna cu DJ Nash, Serge pune bazele proiectului Studio One. In 2006, trupa isi intregeste formula prin cooptarea unei soliste vocale – Tanya. In scurt timp, succesul Studio One depaseste granitele Romaniei, iar single-ul “Everytime” intra rapid in topurile internationale de specialitate si este inclus pe celebra compilatie a label-ului Ministry of Sound 2008.

De-a lungul timpului Serge colaboreaza cu DJ Tom Boxer pentru “Lose control”, Fly Project pentru “Wonder Girl”, Vali Barbulescu pentru “Send your Love”, cel mai recent single ce-i poarta semnatura fiind “Out of love” impreuna cu Edward Maya. Proiectul Sasha Lopez reprezinta intalnirea muzicala dintre Serge si unul dintre cele mai mari nume ale muzicii house/electronice, Vanotek “Cu Vanotek lucrez de mult timp. Si pentru Studio One lucram impreuna. La un moment dat ne-am gandit sa facem si un alt proiect, ne-am apucat de treaba si a aparut Sasha Lopez.”

Single-ul semnat Sasha Lopez in colaborare cu Anda Adam este piesa “Madam”. Videoclipul in regia lui Alex Ceausu s-a desfasurat in Soho Club recreand atmosfera anilor `30, avand elemente specifice precum gramofoane, pene, costume. Experienta ca DJ, turneele europene, au facut ca Serge, alaturi de acelasi Vanotek, sa puna bazele si altui nou proiect muzical – Leya. “Everybody”, primul single al frumoasei basarabence a intrat rapid in topurile de specialitate, atat din Romania, cat si din alte tari din Europa.




Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.