Preşedintele PNL, Crin Antonescu, care pe parcursul campaniei a stabilit liberalilor un prag de 20% pentru ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014, a făcut declaraţii la scurt timp după anunţarea rezultatelor EXIT POLL. „Din păcate media de prezenţă românească este simţitor sub cea europeană. Fac apel la reprezentanţii PNL în secţiile de votare să îşi facă datoria cu maximă vigilenţă până când voturile sunt numărate. Despre rezultatul votului vom vorbi în cursul acestei nopţi şi mâine dimineaţă”.
Crin Antonescu a menţionat că era de aşteptat ca prezenţa la votul de duminică să nu fie una masivă. Totodată, el a precizat că această campanie electorală a fost una „deosebit”, „care a întărit PNL”. „A fost o campanie dusă în cele mai grele condiţii. Nu insist acum asupra lor. PNL a fost, ca niciodată, ţinta tuturor atacurilor şi diversiunilor. PNL a dus însă o campanie serioasă, mai mobilizată ca oricând”, a subliniat Crin Antonescu.
Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat la pas ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014, potrivit rezultatelor EXIT-POLL furnizate de CSCI şi de alte case de sondaj. PNL a ocupat locul al doilea, cu doar 14%, mult sub pragul de 20% propus de preşedintele partidului, Crin Antonescu, potrivit ROMANIATV.net






