Meteorologii anunţă scăderi drastice ale temperaturilor, minimele termice urmând să ajungă şi pe plan negativ.
In Banat:
Valorile medii ale temperaturilor maxime de 20…22 de grade şi minime în jur de 10 grade. În intervalul 22 – 25 octombrie, scăderea de temperatură va fi semnificativă, astfel că valorile termice vor fi sub mediile climatologice. Maximele se vor situa între 8 şi 11 grade, iar minimele se vor apropia de 0 grade, în 25 octombrie. După această dată, regimul termic se va apropia de normalul perioadei, maxime în medie de 13…14 grade şi minime de 3…5 grade.
In Crisana:
Până în 25 octombrie maximele diurne vor fi în general sub 10 grade, iar minimele vor tinde spre 0 grade. Ulterior, în a doua săptămână de prognoză, temperatura va creşte apropiindu-se de normalul termic al perioadei. Mediile valorilor maxime vor fi de 12…13 grade, iar a celor minime de 3…4 grade.
In Transilvania:
Media temperaturilor maxime va fi de 18…19 grade, iar a celor minime se va situa în jur de 8 grade. Urmează un proces de răcire semnificativă ce va aduce regimul termic sub cel normal, respectiv maxime care, în data de 24 octombrie, vor avea o medie de 5 grade, şi minime de -3 grade, în 25 şi 26 octombrie. După 26 octombrie vremea se va încălzi treptat, încât valorile maxime medii vor fi de 11…12 grade, iar minimele de 1…2 grade.
In Maramures:
O medie a maximelor de 17…18 grade şi minime în jur de 9 grade. Ulterior se va produce o răcire accentuată, media valorilor diurne urmând să coboare spre 5…6 grade, iar cele minime vor fi negative, în jur de -2…-1 grad, în 25 şi 26 octombrie. În a doua săptămnă de prognoză este estimată o creştere uşoară a temperaturii, maxime în jurul a 11 grade şi minime de 2…3 grade.
In Moldova:
Temperaturi medii mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, de 18…21 de grade ziua şi 6…9 grade noaptea, valorile termice vor marca o scădere accentuată, atingând, în medie, maxime de 4…6 grade şi minime de aproximativ -2…0 grade, în perioada 24 – 26 octombrie. În a doua săptămână de prognoză se va încălzi uşor, însă media maximelor nu va depăşi 10…11 grade, iar a minimelor 2…3 grade, caracterizând o vreme uşor mai rece decât normalul pentru sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie.
In Dobrogea:
Media temperaturilor va creşte uşor, spre maxime de 22 de grade şi minime de 12 grade, abaterile pozitive faţă de medie fiind de aproximativ 6 grade. În a doua parte a primei săptămâni vremea se va răci accentuat, devenind rece pentru această perioadă. În cele mai reci zile ale acestui interval, media valorilor diurne va fi de 7…8 grade, iar a celor nocturne de 0…2 grade. Creşterea de temperatură estimată după data de 27 octombrie, va însemna o medie de 12…13 grade a valorilor maxime şi minime în jur de 5 grade.
In Muntenia:
Media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 22 şi 24 de grade, iar a celor minime se va situa între 7 şi 9 grade. Această perioadă caldă va fi urmată în a doua parte a săptămânii de o răcire accentuată, ce va aduce media temperaturilor sub normalul perioadei, maxime de numai 9…11 grade şi minime în jur de 0 grade. Din 27 octombrie, valorile termice vor marca o creştere uşoară, spre maxime de 12…13 grade şi minime de aproximativ 3…4 grade.
In Oltenia:
Valorile medii ale temperaturilor maxime de 20…22 de grade şi minime în jur de 9 grade. Ulterior, vremea se va răci accentuat, astfel încât valorile termice diurne vor fi în medie de 9 grade pe 24 octombrie, iar media minimelor va fi de 0…2 grade în 25 şi 26 octombrie. Temperaturile maxime cresc la începutul săptămânii viitoare până în jurul valorii de 13 grade, însă spre finalul intervalului acestea vor scădea cu aproximativ 3 grade. Minimele termice din a doua săptămână de prognoză nu vor avea variaţii semnificative şi vor fi de 3…4 grade. În intervalul 22 – 24 octombrie va ploua temporar. Ploi slabe cantitativ sunt posibile la nivel local şi în 28 octombrie, în timp ce în restul intervalului probabilitatea va fi în general redusă, scrie RomaniaTV.net