Gani adauga Note de subSol la discografie

0
21

Gani - Note de subSol

Dupa o perioada de relativa pauza in activitatea solo, Gani revine cu un nou mixtape – Note de subSol. Acesta a fost lansat la data de 16 octombrie 2018 si reprezinta cel de-al saselea material discografic din cariera artistei. Pe parcursul a 10 track-uri, Gani serveste o portie consistenta de conscious rap cu puternice accente psiho-sociale.

Fanii boom bap vor fi placut surprinsi sa descopere pe acest mixtape instrumentale de referinta din perioada de aur a hip-hop-ului, alaturi de productii originale semnate Plastel, Imoral, Ovidiu Braileanu, Razvan Sirbu si Anno Domini. Sound-ul clasic – preferinta declarata a artistei – se imbina pe alocuri cu elemente fresh sau de-a dreptul imprevizibile, rezultand un material eclectic, ce bifeaza inclusiv accente spoken word sau ‘90s R&B.

Deoarece continutul liric a reprezentat intotdeauna un element major pentru Gani, mesajele cu puternice tendinte introspective sunt completate de o multitudine de jocuri de cuvinte, figuri de stil si alte elemente de tehnica.

„Note de subSol e un material dark atat ca sound, cat si ca tematica, profund introspectiv, care documenteaza maturizarea si eforturile de evolutie constanta. Sunt o fire introvertita, motiv pentru care de multe ori manifest destul de putine la suprafata, riscand sa fiu perceputa gresit. De aceea, ma exprim cel mai bine creand – scrisul e eliberarea si terapia mea. Cu toate ca am iertat si depasit pe parcursul anilor aspecte abordate pe mixtape, faptul ca am scris despre ele m-a ajutat sa inchid in pace anumite capitole, sa ma cunosc mai bine si, sper eu, ii va influenta si pe altii in lupta cu sine si in procesul de invingere a momentelor dificile. Nu critic persoane anume, ci tipologii si obiceiuri prezente in diferite masuri in noi toti, incercand sa trag un semnal de alarma pentru noi ca indivizi, dar si ca societate.” – Gani

In completarea pieselor solo, invitatii precum Phunk B, Bam Dighidi Bam (Oliniutza, Coco si Jena), Marijuana, Ganja, Honey, MUZE sau DJ Pussycutz intregesc materialul. Anterior lansarii, mixtape-ul a fost precedat de doua single-uri insotite de suport video – Oglinzi si MaRAPton (aparut sub forma de live studio session, diferit de varianta existenta pe mixtape).

„Iubesc boom bap-ul, iubesc anii ‘90s, iubesc liricile complexe. Am incercat sa imbin asta cu cateva elemente actuale, setandu-mi ca provocare autodepasirea prin pastrarea propriului film, fara compromisuri. Mi-am iesit din zona de comfort pe mai multe planuri, atat ca variatii de flow, cat si prin includerea unei bucati spoken word si a celui mai mare procent de fragmente cantate dintre toate albumele mele de pana acum. Sunt recunoscatoare ca, si de data asta, am avut ocazia de a colabora cu artisti pe care ii respect si apreciez foarte mult, precum si ca, in cele din urma, a venit si momentul de a face publica piesa care a dus la nasterea MUZE. Cu ocazia asta mi-am realizat visul de a aduce pe aceeasi piesa cele trei veterane care au deschis drumul in hip-hop-ul feminin romanesc, dar si alte cateva generatii ulterioare.” – Gani

Pentru Note de subSol, Gani a ales o metoda inedita de publicare a pieselor, care vor aparea pe Youtube si alte platforme in doua serii.

Gani a debutat in 2004, ca primul battle MC de sex feminin din Romania intr-o competitie oficiala de off da dome. In paralel cu o cariera solo ce a inclus de-a lungul timpului o serie de  materiale discografice, colaborari cu nume importante din hip-hop-ul romanesc, numeroase concerte prin tara, aparitii TV, endorsementuri si jurizari de evenimente, in 2015 a co-fondat MUZE – singura brigada feminina hip-hop din tara. Alaturi de colegele ENERGIA, Liry, MGee si Undercover, a lansat in toamna anului 2017 albumul de debut al trupei, numit O sa fie bine.


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

De acum esti la curent cu tot ce se intampla aplicatia Stirile Radio Noise Romania este in Magazin Play (Google Play) Stirile Radio Noise Romania in Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.