Etichetă: Nadal

  • Nadal in finala Australian Open

    Nadal in finala Australian Open

    Australian Open

    Meciul a durat trei ore şi 42 de minute. Aceasta a fost a 27-a partidă dintre cei doi mari jucători, scorul întâlnirilor directe fiind de 18-9 în favoarea lui Nadal.

    Tenismanul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins, joi, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-2, 7-6 (7/5), 6-4, pe elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, calificându-se în ultimul act al turneului Australian Open.

    Spaniolul este pentru a 15-a oară într-o finală a unui turneu de Grand Slam (a câştigat de 10 ori), egalându-i pe Andre Agassi, Jimmy Connors şi Roy Emerson. Federer este recordmenul prezenţelor în finala unor asemenea competiţii, 23, din care a ieşit învingător de 16 ori.

    Federer este cvadruplu câştigător în Australia (2004, 2006, 2007, 2010), în timp ce Nadal are în palmares un trofeu, în 2009, câştigat în finala disputată împotriva elveţianului (7-5, 3-6, 7-6/3, 3-6, 6-2).

    Nadal se va afla pentru a patra oară consecutiv într-o finală de Grand Slam şi îl va întâlni pe învingătorul meciului de vineri, dintre sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, deţinătorul titlului, şi britanicul Andy Murray, locul 4 ATP. Ultimul titlu de Grand Slam câştigat de jucătorul spaniol a fost la Roland Garros, anul trecut. Apoi, Nadal a pierdut trofeele de la Wimbledon şi US Open în faţa lui Djokovici, iar duminică va intra pe teren pentru a doua oară în carieră în finala Australian Open, ne relateaza rtv.net

Radio Noise Romania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.