Etichetă: prezenta

  • Jimmy Fallon va prezenta „The Tonight Show”

    Jimmy Fallon va prezenta „The Tonight Show”

    Jimmy Fallon and Jay Leno

    Jimmy Fallon, care din 2009 prezintă „Late Night”, îl va înlocui pe Jay Leno la emisiunea „The Tonight Show” din februarie 2014, potrivit The New York Times.

    Anunţul oficial al NBC vine după câteva luni de zvonuri potrivit cărora Fallon urma să îi ia locul lui Leno, în condiţiile în care contractul acestuia din urmă cu NBC expiră anul viitor.

    „Jay Leno este un simbol al divertismentului, făcând de peste 20 de ani milioane de oameni să râdă în fiecare seară a săptămânii”, a declarat Steve Burke, Chief Executive Officer (CEO) al NBCUniversal.

    Potrivit acestuia, perioada atât de lungă de timp în care Jay Leno a fost gazda celui mai apreciat „late-night show” (emisiune de divertisment de seară, n.r.) este „un testament al eticii sale şi al dăruirii sale pentru telespectatori şi pentru NBC”.

    La rândul său, Jay Leno l-a felicitat pe Jimmy Fallon. „Sper că vei fi la fel de norocos ca mine şi vei reuşi să îţi păstrezi locul de muncă până când vei deveni tipul cel bătrân”, a glumit Jay Leno. „Dacă o să aveţi nevoie de mine, mă găsiţi (parcat, n.r.) în garaj”, a mai spus Leno.

    „Sunt foarte încântat să găzduiesc un show care începe astăzi în loc de mâine”, a glumit Jimmy Fallon, făcând referire la modificarea orei sale de intrare în emisie – 23.00, în loc de 00.35 (ora de începere a emisiunii sale din prezent „Late Night”, n.r.).

    Pentru a face şi mai uşoară tranziţia pentru Fallon, „The Tonight Show” se va filma în New York, în Rockefeller Plaza, acolo unde era filmat iniţial show-ul. Acesta este locul unde în prezent se filmează emisiunea „Late Night”, găzduită de Fallon.

    Producătorul executiv al „The Tonight Show” va fi Lorne Michaels, creatorul şi producătorul show-ului „Saturday Night Live”.

    Cu excepţia celor şapte luni foarte controversate când a fost înlocuit cu Conan O’Brien, Jay Leno a fost gazda „The Tonight Show” timp de 20 de ani, devenind o legendă a televiziunii şi divertismentului.

    Jay Leno, în vârstă de 62 de ani, prezintă „The Tonight Show” din 1992, când l-a înlocuit pe Johnny Carson. El a părăsit pentru scurt timp emisiunea în 2009, pentru un show în prime time la aceeaşi televiziune, fiind înlocuit cu Conan O’Brien. Însă audienţele scăzute înregistrate de O’Brien i-au determinat pe cei de la NBC să mute noua emisiune a lui Leno în intervalul original al acestuia, 23.35, şi pe cea a lui O’Brien, după miezul nopţii.

    După o aprigă dispută, O’Brien şi-a dat demisia, primind despăgubiri de 33 de milioane de dolari de la NBC, iar Leno s-a reîntors ca gazdă a „The Tonight Show” în martie 2010, scrie RTV.net

    Dupa cum stim Jay Leno prezenta emisiunea „The Tonight Show” dar miercuri a facut un anunt unde zice ca el va parasi emisiunea si locul lui il va lua Jimmy Fallon in primavara anului 2014.

  • Referendum 2012: Prezenta a fost de 46,8%

    Referendum 2012: Prezenta a fost de 46,8%

    Referendum 29 Iulie 2012

    Numaratorile voturilor sunt in curs de desfasurare cel mai probabil raspuns il vom avea astazi dupa orele 15:00 sau dupa orele 19:00 cele oficiale.

    Vasile Blaga, a declarat, duminică seară, la plecarea de la sediul de campanie al lui Traian Băsescu, că prezenţa la referendum a fost 46,8% şi că în străinătate nu vor fi mai mult de 50.000 de voturi. 7,6 milioane de romani au votat impotriva lui Traian Basescu.

    Adriean Videanu a precizat şi care este situaţia prezenţei la vot pe fiecare regiune: Muntenia-55%, Moldova-47,1%, Transilvania-39,1%, Bucureşti-40,5%. Dintre cei care au venit la vot, 75% au spus DA demiterii preşedintelui, 7% s-au opus, iar 18% au refuzat să precizeze care a fost opţiunea lor.

    Videanu a contestat validitatea datelor prezentate de către USL în urma numărătorii paralele. „Numărătoarea paralelă nu poate fi începută pentru că se face doar pe baza proceselor-verbale încheiate în secţiile de votare”, a declarat Adriean Videanu, ne relateaza rtv.net

  • Katy Perry a fost prezenta la premiera filmului „The Smurfs”

    Katy Perry a fost prezenta la premiera filmului „The Smurfs”

    Katty Perry - The Smurfs

    Katy Perry nu încetează să-şi surprindă fanii. Prezentă la la premiera filmului „The Smurfs”, artista a purtat o rochie în ton cu filmul pe care urma să-l vizioneze.

    Zilele trecute, Katy Perry a mers la New York, acolo unde a avut loc premiera filmului „The Smurfs”, peliculă în care artista dă voce simpaticei ştrumfiţe. Katy Perry a purtat la premieră o rochiţă care avea imprimat chiar personajul căreia vedeta îi dă viaţă. Katy Perry era însă la fel de sexy cum o ştim.

    Trailerul filmului il puteti viziona aici:

Radio Noise Romania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.