„Masca” a fost produsă de Vlad Lucan în studiourile Okapi Sound și realizată în colaborare cu Angelika Vee, un nume nou pentru scena românească, iar, în același timp, reprezintă și prima colaborare a lui Nane cu Vlad Lucan.
„Mi-a plăcut foarte mult piesa de când mi-a arătat Vlad refrenul compus de Thea Minculescu și mi-am dorit să scriu imediat. Voiam de mult să lucrez cu Vlad Lucan, Agresiv fiind producătorii mei preferați din țară încă din 2008, când am auzit prima oară de ei. Angelika a completat piesa și sunt sigur că nu o putea face mai bine de atât. Abia am așteptat să o lansez și sper să rezonați cu ea!”, spune Nane.






