In 2013 pericole si crize






Pericole si Crize

2013 nu va fi un an calm, iar un comentator francez, Bernard Guetta, consideră chiar că el ascunde multe pericole pentru stabilitatea internaţională. El riscă să fie “anul iranian” în cazul în care Statele Unite vor fi puse în situaţia de a interveni militar pentru a opri programul nuclear al ayatolahilor. Practic Israelul aşteaptă ca administraţia Obama să rezolve problema în următoarele şase luni, ceea ce într-un fel şi preşedintele american şi-a asumat ca misiune.

El a afirmat clar că nu va permite Iranului să se doteze cu bomba atomică. Mai rămîne întrebarea: cum îi va convinge America pe şefii islamişti de la Teheran să renunţe la acest proiect şi dacă nu cumva o prea lungă tergiversare americană îi va obliga pe israelieni să intre direct în joc şi să bombardeze ei înşişi instalaţiile nucleare iraniene.

Într-un fel sau altul această problemă va trebui tranşată în cursul acestui an, iată ce spun experţii, cu destulă îngrijorare de altfel. Pentru că un eventual nou război împotriva Iranului lansat de americani ar însemna o sursă de instabilitate mondială, reacţii explozive în toată lumea musulmană şi destrămarea unor echilibre menţinute cît de cît pînă în prezent.

Criticat din nou pentru că Israelul îşi continuă politica de colonizare în teritoriile palestiniene, premierul israelian Benjamin Netaniahu a declarat marţi că nu acest lucru constituie un pericol pentru întreaga lume ci Siria şi Iranul. Există însă şi părerea celor care consideră că umilirea la nesfîrşit a unui adversar şi exasperarea sa excesivă nu poate duce la nimic bun.

Să nu uităm teoria celor care cred că al doilea război mondial ar fi putut fi evitat dacă Germania nu ar fi fost excesiv de umilită la încheiearea păcii după primul război mondial, scrie RFI Romania.

Să revenim însă la războaiele de azi. Cel din Siria riscă să se prelungească şi să facă jocul islamismului, al integrismului, al celor care vor un război sfînt generalizat, al unei ideologii demne de evul mediu, retrogradă şi periculoasă pentru lumea liberă şi mai ales pentru Occident.

Cu cît întîrzie occidentalii să intervină în Siria şi să-i ajute pe rebeli, cu atît islamiştii îşi consolidează statutul de eroi ai acestui război dus împotriva regimului încarnat de Bachar Al-Assad. Aceşti “jihadişti” îşi construiesc acum fundamentele unui mit al eroismului lor pe care nimeni nu-l va putea să-l dărîme multă vreme de acum încolo.

Experţii mai spun că în spatele acestui război din Siria se ascunde unul dintre suniţi şi şiiţi, fraţi arabi şi musulmani dar inamici de la originea islamului. O ţară riscă să dispară de fapt de pe harta lumii, Siria, pentru că şiiţii, suniţii şi kurzii vor opta cu siguranţă pentru o împărţire a teritoriului după acest război. O întreagă regiune este ameninţată însă de haos, în acest context, pentru că Irakul şi chiar Iordania sunt ţări marcate de aceleaşi tendinţe centrifuge…

Trecînd la alte pericole, cele de ordin economic, de pe continentul european, comentatorii pun în evidenţă situaţia dificilă a Franţei în contextul crizei actuale. “Franţa este în pragul unei crizei de nervi, iar în 2013 soarta Europei se va juca pe teritoriul Hexagonului,” mai scrie Bernard Guetta în Libération. Urgenţa, în Franţa, este redresarea ei economică. Francezii par însă mult mai preocupaţi în prezent de “afacerea Depardieu” sau de dreptul homosexualilor de a se căsători, citat de Economica.net

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone