Iarna stapana pe Europa

0
3


Iarna Viscol

MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească sau să tranziteze Ungaria, Croaţia şi Slovenia asupra condiţiilor meteo din aceste ţări şi problemelor cauzate traficului rutier. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, majoritatea mijloacelor de transport înregistrând întârzieri. Nu există drumuri, căi ferate, porturi sau aeroporturi închise, însă conducătorii de vehicule de transport marfă sunt sfătuiţi să consulte permanent paginile de internet deoarece, în prezent, există restricţii de circulaţie pentru acest tip de vehicule pe majoritatea drumurilor din Europa.

Pentru evitarea eventualelor probleme se recomandă ca autovehiculele să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă şi, cu precădere, în cursul nopţii, să existe provizii suficiente de combustibil şi alimente.

Traficul feroviar şi rutier a fost perturbat în Ungaria din cauza ninsorii, care afectează ţara de duminică după-amiaza, iar în vestul şi nordul ţării şi la Budapesta au avut loc mai multe accidente, au anunţat autorităţile luni. Pompierii au fost solicitaţi să intervină la 25 de accidente rutiere până luni dimineaţa, majoritatea în ţinuturile Somogy şi Veszprem (vest), potrivit unui purtător de cuvânt al Autorităţii naţionale ungare pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, în ţinutul Zala (vest), mai multe camioane au rămas blocate în zăpadă iar alte vehicule au alunecat în şanşuri la marginea drumurilor, potrivit Mediafax.

De asemenea, întârzieri au fost anunţate luni dimineaţa pe Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc din Budapesta, afectând zboruri din direcţia Bucureşti, Bruxelles, Tel Aviv, Stuttgart şi Koln, potrivit site-ului flightradar24.com.

În Bulgaria, trei schiori blocaţi de o avalanşă au fost salvaţi duminică de către Serviciul bulgar de salvamontism, potrivit site-ului Novinite.com. Cei trei prezenatu fracturi, dar erau în viaţă, şi au fost spitalizaţi la Sofia. Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază, în regiunea Lacurilor Rila, în Munţii Rila. Cei trei schiori au vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani. Serviciul de salvamont a fost alertat de un turist, iar ulterior unul dintre răniţi a reuşit să sune salvatorii şi să le spună locul în care se afla. La intervenţie au participat salvamontişti din Dupniţa şi staţiunea Malioviţa, operaţiunea fiind facilitată de un elicopter militar.

Pe de altă parte, serviciile de meteorologie britanice au avertizat luni că ninsorile şi rafalele de vânt urmează să se intensifice în Midlands, sud-estul Angliei, Yorkshire şi Scoţia, după ce vântul a viscolit zăpada peste noapte, potrivit postului Sky News. Cele mai afectate zone ar urma să fie North East England, Yorkshire şi East Midlands, unde nivelul zăpezii va atinge, în zonele mai înalte, până la zece centimetri. Met Office a emis alerte pentru aceste zone, subliniind că se vor înregistra condiţii meteorologice “periculoase”, circulaţia urmând să fie afectată de gheaţă, zăpadă şi temperaturi scăzute. Şapte avertismente cod “galben” au fost emise pentru zone din Anglia şi Scoţia.

În Franţa, 14 departamente, de la regiunea pariziană şi până în nordul ţării, au fost plasate luni dimineaţa sub alertă cod “portocaliu” de ninsoare şi polei, anunţă postul de radio Europe1. Buletinul, emis de Météo France pentru intervalul orar 6.00 (7.00, ora României)-10.00 (11.00, ora României) a vizat ansamblul regiunilor Ile-de-France, Picardie şi Nord-Pas-de-Calais, dar şi Seine-Maritime, precizează postul de radio.

Agenţia franceză de meteorologie previzionează, începând de luni după-amiaza sau seara, că nivelul zăpezii va atinge cinci centimetri în regiunile Seine-Maritime, Picardie şi Nord-Pas-de-Calais, iar în zona de coastă până la opt-zece centrimetri. Ninsori slabe au fost observate luni dimineaţa în Masivul Central, Bourgogne, Franche-Comté şi Alsacia.

De asemenea, Republica Croaţia se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de ninsoare şi ploi, regiunea capitalei Zagreb fiind sub cod roşu de ninsoare. În această regiune, nordul şi estul ţării, precum şi nordul coastei Dalmaţiei, echiparea mijloacelor de transport cu anvelope de iarnă este obligatorie.

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, majoritatea mijloacelor de transport de pe teritoriul Republicii Croaţia înregistrând întârzieri. Nu există drumuri, căi ferate, porturi sau aeroporturi închise.

Totodată, la această oră se circulă cu greutate pe principalele autostrăzi de pe teritoriul Sloveniei, din cauza căderilor masive de zăpadă, a vizibilităţii reduse, a rafalelor de vânt şi a gheţii.

Autorităţile slovene au anunţat blocaje pe autostrada A1, care traversează Slovenia între Ungaria şi Italia, în special pe porţiunea dintre Ljubljana şi Koper/Trieste. Traficul durează mai mult decât în mod normal, cu blocaje care se pot prelungi mai multe ore.
Pentru autovehiculele grele s-au impus restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2.

Prognoza meteo pentru zilele următoare prevede continuarea ninsorilor, iar, în anumite zone, a viscolului şi, prin urmare, se vor menţine condiţiile dificile de trafic pe teritoriul Sloveniei.

Punctul de trecere a frontierei Obrezje între Slovenia şi Croaţia este închis în ambele sensuri, citat de RTV.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa


Ca sa fii la curent cu ultimele stiri din Romania cat si din strainatate, acu poti afla cel mai simplu instaland aplicatia Stirile Radio Noise Romania care se gaseste in Google Play/Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.