Bilant Oficial al Cutremurului din Nepal peste 2200 de morti

Cutremur

Autorităţile române au reuşit să ia legătura cu cei 19 români care se aflau în Nepal în momentul în care s-a produs cutremurul. Ei se află în siguranţă.

“În continuarea informaţiilor transmise în cursul zilei de ieri, 25 aprilie 2015, referitoare la situaţia cetăţenilor români în urma cutremurului din Nepal, vă informăm că, până în prezent, au fost identificaţi 19 cetăţeni români, care au fost contactaţi şi se află în afara oricărui pericol”, se arată într-un comunicat MAE

Din nefericire, însă, numărul morţilor creşte de la o oră la alta. Astfel, potrivit ultimului bilanţ oficial, peste 2.200 de persoane au fost declarate oficial decedate şi alte 5.000 sunt dispărute.

Eforturile autorităţilor din Nepal continuă, iar în ajutorul lor au sărit şi alte ţări din zonă care au trimis ajutoare.

CUTREMUR devastator de 7,8 în Nepal

Şosele crăpate, case prăbuşite şi oameni prinşi sub dărâmături. Acesta este peisajul apocaliptic lăsat în urmă de seismul produs la 80 de kilometri de capitala Kathmandu.În mijlocul catastrofei din Nepal au fost prinşi şi zece români, şase turişti şi patru alpinişti. Aceştia din urmă se aflau pe Everest în timpul cutremurului care a declanşat avalanşe imense pe munte.

La scurt timp după seism, Alex Găvan, unul dintre alpinişti, a povestit pe reţelele sociale că a trebuit să fugă din cort ca să scape cu viaţă. De altfel, el a lansat şi un apel emoţionant pentru salvarea colegilor săi.

Duminică dimineaţa a postat un nou mesaj în care povesteşte cum a decurs operaţiunea de salvare.

“Toate persoanele rănite grav au fost evacuate cu elicopterul şi mulţi oameni au ajutat la operaţiunea de salvare. Am făcut noapte albă cu Meg şi Rachel în tabără, cărând ajutoare. Vreau să dorm”, a scris Alex Găvan, scrie RomaniaTV.net

De cateva ore autoritatile din Nepal au cerut ajutor international in cautarea celor disparuti.

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.