Etichetă: USL

  • USL castiga detasat

    USL castiga detasat

    USL

    De asemenea, conform unui exit-poll-ului Geopol, difuzat de Realitatea TV, USL a obţinut 57% din voturi, ARD – 18%, PPDD – 14% şi UDMR – 5%.

    Potrivit exit-poll-ului CSOP difuzat de B1 TV, USL a obţinut 54% din voturi pentru Cameră şi 55% pentru Senat, fiind urmată de ARD cu 19% şi 19%, PPDD cu 10% şi 10%, UDMR cu 5% şi 5%.

    Conform rezultatelor exit-poll-ului CURS difuzat de TVR, USL a obţinut 56,96 % din voturi la Cameră şi 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră şi 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% şi 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% şi 5,16 %.

    Conform rezultatelor exit-poll-ului CCSB difuzat de Antena 3, USL a obţinut 56,8%% din voturi pentru Cameră şi 58,3% pentru Senat, fiind urmată de ARD cu 19% şi 19,6%, PPDD cu 13,8% şi 14,1%, UDMR cu 5,1% şi 5,2%, ne relateaza rtv.net

  • Referendum 2012: USL Vs. PDL

    Referendum 2012: USL Vs. PDL

    Referendum 29 Iulie 2012

    Preşedintele suspendat Traian Băsescu a venit la mitingul din Piaţa Constituţiei alături de soţia sa, cu care a urcat pe scena de unde s-a adresat mulţimii.

    El a spus că în 6 iulie 2007 a fost suspendat pentru că ar fi încălcat Constituţia, iar atunci niciun politician, niciun jurnalist şi niciun cetăţean al ţării nu au reuşit să îi spună ce articol din Constituţie a încălcat.

    „Am acum o întrebare pe care am pus-o şi în 2007, când am fost suspendat din funcţie prin votul Parlamentului din 6 iulie. Au spus ei împotriva avizului Curţii Constituţionale că aş fi încălcat Constituţia. Pe atunci niciun politician, niciun jurnalist şi niciun cetăţean al acestei ţări nu a reusit să-mi spună ce articol din Constituţia României am încălcat. Ştie cineva din această piaţă care este articolul din Cosntituţie pe care l-am încălcat?”, a afirmat Traian Băsescu

    El a spus că nu ştie ce articol din Constituţie a încălcat, dar ştie că a încălcat „ceea ce oamenii politici de după revoluţie cred că trebuie să fie o lege nescrisă – aceea de a fi intangibili pentru justiţie”.

    „Oamenii politici din România, cei mai mulţi, cred că acesta este un păcat capital. Şi în 2009, ca şi în 2007, au votat pentru suspendarea preşedintelui care refuză cârdăşia cu puşcăriabilii, refuză cârdăşia cu o clasă politică ce crede că este deasupra legii”, a declarat preşedintele suspendat.

    El a spus că în 2007 a fost suspendat după ce au avut loc „două evenimente”: „A fost condamnarea comunismului şi momentul în care am arătat public o scrisoare prin care premierul în funcţie îmi cerea să intervin la Parchetul General în favoarea unui prieten al său. Din acel moment procedura de suspendare a preşedintelui s-a declanşat pentru că încălcasem ceea ce oamenii politici credeau că e ceva ce le aparţine: dreptul de a nu ajunge în fata justiţiei. Acum nu diferă lucrurile. A fost condamnat Iacobov, a fost condamnat Vântu, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, a fost condamnat Năstase şi mulţii alţii urmează. Acest lucru îi înspăimântă. Ei nu au vrut să nu fie Băsescu preşedinte, ei au vrut doar funcţia de preşedinte ca să poată numi conducerea la Parchetul General, la DNA, la Înalta Curte, acolo unde ajung oamenii politici”.

    Traian Băsescu a mai spus că este de opt ani la conducerea ţării şi că oricând un preşedinte care a stat opt ani în fruntea ţării poate spune „ajunge”, poate să nu îl mai intereseze scaunul.

    „La acest referendum nu discutăm despre scaunul lui Băsescu, discutăm despre România. La referendumul din 29 iulie avem de apărat ţara noastră, de apărat românii, valorile pe care ţara noastră a început să le dobândească după ce a intrat în Uniunea Europeană. Nu lupt pentru scaun, lupt pentru România”, a mai afirmat Băsescu.

    Preşedintele suspendat le-a mai spus participanţilor la miting că Ponta şi Antonescu „luptă pentru puşcăriabili”, în timp ce el luptă „pentru o Românie europeană, pentru o Românie care să fie parte a Europei”.

    Potrivit organizatorilor, la mitingul PDL din Piaţa Revoluţiei din Capitală participă aproximativ 9.000 de oameni, ne relateaza rtv.net

  • Mitinguri in Bucuresti

    Mitinguri in Bucuresti

    Mitinguri in Bucuresti
    Poza: RTV.net

    Mulţi dintre susţinătorii preşedintelui poartă şepci de marinar şi tricouri albe. Printre bannerele purtate de către participanţi pe unele scrie „Spune NU dictaturii, spune NU dictatorilor”, iar pe altul „Murfatlar, oraşul tău natal”. Organizatorii estimează numărul participanţilor la 9.000 de persoane.

    USL şi PDL au organizat, joi, cele mai mari mitinguri din campanie în Bucureşti. Este mobilizarea finală pentru confruntarea de duminica, de la referendum. La Romexpo, USL vrea să arate că are mult mai mulţi susţinători decât Traian Băsescu. La rândul său, preşedintele suspendat Traian Băsescu merge în Piaţa Revoluţiei, să le vorbească simpatizanţilor. Iar în faţa Guvernului, militarii în rezervă cer demiterea lui Traian Băsescu.

    La acţiunea de protest a USL de la Romexpo sunt aşteptaţi peste 50.000 de oameni. Aceştia se vor strânge între 17.30 şi 21.30 în faţa Pavilionului Central de la Romexpo. Pe scenă vor urca pe rând preşedintele interimar Crin Antonescu, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

    În Piaţa Revoluţiei, între ora 18.30 şi 21.30 va fi organizat mitingul PDL, protest la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de susţinători.

    În faţa sediului Guvernului, în Piaţa Victoriei, este programat un alt miting, de această dată aparţinând cadrelor militare disponibilizate, care îşi vor arăta nemulţumirea faţă de clasa politică între orele 17.00 şi 21.30.Poliţia Rutieră îi avertizează pe şoferi să ocolească zonele de protest pentru a evita ambuteiajele, ne relateaza rtv.net

Radio Noise Romania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.