Steaua a pierdut fără drept de apel, scor 1-5, meciul disputat joi seară, pe Naţional Arena, cu VfB Stuttgart, în grupa E a Ligii Europa. Reghecampf a ales din nou o formulă ofensivă, 3-4-3, care s-a dovedit însă falimentară în faţa „panzerelor” nemţeşti, care au făcut ce au vrut din apărarea Stelei.Steaua a început, practic, meciul de la 0-1, Stuttgart deschizând scorul repede, prin Tasci (5).
„Roş-albaştrii” au încercat apoi să echilibreze tabela şi au sacrificat faza defensivă, iar nemţii au profitat şi au pus o presiune fantastică trecând pe lângă gol în prin Ibisevici (7) şi Okazaki (12). Nu au mai ratat însă în minutul 18, când cu largul concurs al lui Tătăruşanu, au punctat din nou, prin Harnik (18).
În timp ce Copenhaga deschidea scorul la Molde, în minutul 23 Steaua a primit lovitura de graţie de la Sakai, care a înscris un gol superb, după o fază în care Okazaki.
Imediat după golul trei, Reghecampf l-a trimis la încălzire pe Mihai Costea, pentru a-l înlocui pe Gardoş, dar cum schimbarea a întârziat a venit şi golul patru, la care Sakai şi Okazaki au schimbat rolurile, primul fiind servant iar al doilea marcator (31).
Rusescu a avut un gol anulat (35), după ce arbitrul grec a apreciat că Szukala l-ar fi jenat în careu pe portarul Ulreich, iar Adi Popa nu a reuşit să fructifice o situaţie de unu la unu cu în minutul 41, iar tabela a rămas înţepenită la 0-4.
După pauză, dezastrul a luat proporţii, Stuttgart marcând pentru 5-0 în minutul 55 prin acelaşi Okazaki. Seara a devenit şi mai neagră Pentru Steaua în minutul 60, când l-a pierdut pe Cristi Tănase, accidentat de Kvist.
La acest scor, gândurile steliştilor se îndreptau tot mai mult spre Norvegia, unde Molde a primit vizita celor de la Copenhaga şi unde o remiză ar fi însemnat biletul „roş-albaştrilor” către 16-imi. Copenhaga a reuşit însă să se impună cu 2-1, aruncând astfel mănuşa Stelei. Cele două echipe se vor întâlni peste două săptămâni, în ultima etapă a grupelor, în care o victorie a danezilor va echivala cu eliminarea Stelei din Europa. Steaua are un golaveraj 0 (8-8), iar FC Copenhaga -1 (4-5), iar
Golul de onoare înscris de Mihai Costea (83) aproape că nici nu a mai contat, dar ar putea fi foarte important în ecuaţia calificării. Steaua rămâne lider în clasament, cu 10 puncte, Stuttgart este pe 2, cu 8 puncte, iar Copenhaga pe 3, cu 7 puncte, în timp ce Molde a ieşit deja din cărţi, având doar trei puncte, ne relateaza RTV.net





