Dianne Reeves a demonstrat ca este regina muzicii jazz

Dianne ReevesAlaturi de Ella Fitzgerald, Nina Simone, Sarah Vaughn, Dianne Reeves se inscrie in galeria legendelor jazz-ului mondial, fiind artista cu voce de cinci octave si o intensitate a interpretarii care a uimit publicul de pe tot globul.

Desi este privita ca “regina muzicii jazz”, Dianne Reeves a cantat la Bucuresti si piese soul, gospel, R&B, care au ridicat (la propriu) audienta in picioare! Artista a prezentat publicului o splendida colectie de piese noi si vechi intr-o nota originala si molipsitoare. “Today Will Be A Good Day”, “I`m In Love Again”, “Solitude” sau “When You Know” au dat nastere unor momente de entuziasm din partea publicului.

Imbracata simplu, cu un show care nu a facut altceva decat sa atraga atentia spectatorilor asupra performantei muzicale de pe scena, artista a creat o conexiune emotionala nemaipomenita cu audienta sa. Fiecare piesa interpretata a transportat publicul intr-o lume unica si misterioasa. Trecand de la o stare emotionala la alta cu usurinta specifica unui artist de prim rang, ea a explorat fiecare nuanta, sentiment, idee care au transformat melodiile in crampeie de viata. Dianne Reeves
si-a condimentat intregul show cu comentarii care au facut deliciul incontestabil al publicului.

Si de aceasta data Dianne Reeves a impresionat prin nemasurata sa capacitate de a improviza. Alaturi de ea pe scena a fost un cvartet compus din cei mai talentati artisti de jazz ai momentului: Peter Martin la pian, Romero Lubambo pe chitara, Reginald Veal la bass si bateristul Terreon Gully. Avand propriile lor cariere solo de succes, impreuna ei sunt capabili sa atinga cel mai inalt nivel in improvizatie, creand momente de o frumusete sublima.

Printre personalitatile care au venit sa asiste la acest regal de jazz s-a numarat si marea soprana Angela Gheorghiu. Cele doua artiste s-au intalnit in culise, Angela Gheorghiu invitand-o pe Dianne Reeves la spectacolul pe care soprana il va sustine la Londra cu “La Traviata”.

Cele aproape 4000 de persoane prezente in Sala Palatului au reusit sa se deconecteze in prezenta unei mari artiste a lumii si sa uite pentru o ora si jumatate de trista realitate cotidiana.

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.