Luni incepe sesiunea a doua de bacalaureat

0
4

Bacalaureat

Un număr de 109.595 de candidaţi s-au înscris la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), anunţă Agerpres.

Examenul începe luni, 22 august, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română şi limba maternă.

Calendarul examenului de bacalaureat continuă marţi, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Miercuri, se vor desfăşura probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Proba de evaluare a competenţelor digitale se va desfăşura în intervalul 25-26 august.

Începând cu 29 august, elevii vor susţine probele scrise ale examenului de bacalaureat, prima dintre acestea fiind la limba şi literatura română, iar pe 30 august, se va desfăşura proba scrisă la limba şi literatura maternă.

În data de 31 august, elevii vor susţine proba obligatorie a profilului, urmând ca în data de 2 septembrie examenul de bacalaureat să se încheie cu proba scrisă la alegere a profilului sau specializării.

Afişarea rezultatelor se va face pe 4 septembrie, dată la care pot fi depuse şi eventuale contestaţii. Termenul de rezolvare a contestaţiilor este prevăzut în intervalul 5-6 septembrie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate în data de 7 septembrie 2011.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului va fi la fel de grea ca şi cea din vară. Avertismentul vine chiar de la ministrul Educaţiei Daniel Funeriu.

“Condiţiile vor fi identice, dificultatea aceeaşi. Oricine se aşteaptă la scădere de standarde comite o eroare capitală”, a precizat ministrul Funeriu.

Cadrele didactice au anticipat cerinţele ministrului şi s-au ocupat din timp de organizarea examenului. Camerele de supraveghere sunt la locul lor, ne informeaza Antena3.


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.