Regele Romilor Florin Cioaba a murit

0
3

Florin Cioaba

“Am primit vestea morţii regelui Cioabă ca un fulger. Nu ne aşteptam la această veste, ne aşteptam la o veste mult mai bună, pentru că medicii turci ne-au dat o speranţă. Până să se întâmple, cu Dorin Cioabă am luat legătură şi mi-a zis că totul e bine, dar în această dimineaţă am aflat că Florin Cioabă nu mai este printre noi. Pentru noi, ortodocşii există un doliu, dar nu ştiu la ei pentru că sunt penticostali şi au alte tradiţii. De aceea, eu sunt regele creştin ortodox, Dan Stănescu”, a spus Stănescu.

El a precizat că a avut o relaţie foarte bună cu Florin Cioabă, “o relaţie de prietenie”, şi a transmis condoleanţe familei.

Întrebat despre persoana care îi va lua locul lui Cioabă, autointitulatul rege al romilor, Dan Stănescu a răspuns că desemnarea urmaşului la “tron” face parte “din consiliul lor de coroană”.

“Depinde, noi avem religia noastră din moşi-strămoşi şi reguli aşa cum şi ei le au pe ale lor. Acum o să vedem şi noi cine va fi suit pe tronul lui Cioabă. Potrivit este cel dintâi născut, Dorin Cioabă. Suntem într-o relaţie foarte bună cu el”, a spus Stănescu.

Acesta a estimat că la înmormântarea lui Cioabă de la Sibiu vor fi între 150.000 şi 200.000 de oameni.

“Vreau să transmit romilor din România să mergem cu toţii, să fim alături de familia Cioabă şi să mergem la înmormântare. Dumnezeu să-l ierte! Cred că la Sibiu, la înmormântarea regelui Cioabă, vor fi între 150.000 şi 200.000 de oameni”, a mai spus Stănescu, scrie rtv.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.