Vremea se incalzeste, maxime pana in 14 grade

0
9

Vremea se incalzeste

In Moldova mai raman cativa nori pe cer, care ar putea lasa numai izolat burniţe sau ploi slabe. In orele diminetii, prin zonele joase va fi putina ceata, dar se va risipi destul de repede. Vântul este mai agitat în estul ţării şi pe crestele montane, iar maximele termice vor pleca de la 4 grade în Deltă şi vor atinge 13 grade în Dealurile de Vest.

Vremea ramane caldă si duminica, chiar deosebit de caldă pentru această perioadă în Câmpia şi Dealurile de Vest, unde tremometrele vor strange cam 14 grade, plecand de la 4 grade in sud-vestul extrem al Olteniei. Norii se extind treptat in toata tara si aduc ploi, la inceput în regiunile vestice, apoi si in celelate zone, dar in orele diminetii, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă. Nu este exclus sa se inregistreze cantitati de apa mai importante si vor fi condiţii de polei. În zona montană, local se vor semnala precipitaţii mixte si vantul este mai alert, cum de altfel va fi si in estul şi sud-vestul teritoriului.

Incepem saptamana cu vreme închisă şi ploi, în general slabe cantitativ, pe arii relativ extinse în jumătatea de vest a teritoriului şi pe spaţii mai restrânse în rest. În zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi, trecător, ninsoare, iar vantul se mai agita pe crestele montane dar şi pe litoral. Temperaturile raman mai ridicate decât cele normale, cu valori maxime de la 4 grade in nordul Moldovei pana la 12 grade in Dobrogea si sud-estul Munteniei, scrie RomaniaTV.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.