Şi John Mayer a avut ceva probleme de sănătate. Cântăreţul s-a operat la gât pentru a rezolva o leziune la coardele vocale. Acum vedeta trebuie să facă o pauză completă pentru cel puţin o lună.
„A fost un proces foarte lung de aşteptare să vedem dacă timpul era o alternativă la operaţie, dar chiar şi după două săptămâni de pauză, nu a fost nicio schimbare în bine”.
Cu toate acestea, starul recunoaşte că vede partea plină a paharului şi îşi va lua o vacanţă. „Ar trebui să fiu frustrat, dar nu mă pot opri să mă gândesc la lucruri frumoase. Stau noaptea, cânt la chitară şi îmi imaginez că voi cânta pe o scenă mare. Singura diferenţă dintre acum şi când aveam 18 ani este că acum am acest vis frumos. Până atunci îmi iau liber. Mă duc la ţară, privesc şi ascult”, a completat vedeta, citeaza vdtonline.ro