Criza nu a iertat nici afacerile vedetelor de la Hollywood. Unul dintre starurile afectate este şi simpatica „nevastă disperată”, Eva Longoria. Clubul de noapte pe care actriţa îl deţine în Las Vegas a fost închis din cauza datoriilor prea mari.
Clubul Eve, situat într-o locaţie bună din Las Vegas, şi-a închis porţile acum cinci zile, după ce patroana a încercat timp de câteva luni să-şi plătească datoriile de peste 5,7 milioane de dolari.
În vecinătatea discotecii, Eva deţine şi un restaurant, Beso, care a fost însă ferit de criză. Potrivit avocatului actriţei, localul va rămâne deschis deoarece încă aduce profit. El a mai spus că la un moment dat clubul de noapte va fi renovat şi redeschis.
Până una alta, Eva a primit câteva oferte din partea unor oameni de afaceri, care vor să cumpere atât restaurantul cât şi clubul, dar cărora actriţa nu le-a răspuns încă.






