Elton John se opereaza de apendicita

0
5

Elton John

Elton John, în vârstă de 66 de ani, ‘se află în prezent sub tratament intensiv cu antibiotice’, se arată într-un comunicat postat pe site-ul său oficial. Superstar al muzicii pop de peste 40 de ani, Elton John s-a îmbolnăvit în timpul turneului şi i s-au făcut analize sanguine şi examene imagistice, potrivit aceleiaşi surse. Medicii l-au sfătuit să ‘suspende toate concertele prevăzute în cadrul turneului european’. La concertul de pe 3 iulie din Vendee (vestul Franţei), cântăreţul se plângea că este ‘puţin bolnav’, însă a promis publicului, în franceză, că îşi va da toată silinţa pentru ca spectacolul să fie de neuitat.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, citat pe acelaşi site, Elton John va relua turneul doar când ‘se va fi recuperat complet’. ‘Este nerăbdător să fie din nou pe picioare şi să susţină ultimele spectacole din turneu la începutul lunii septembrie 2013’, a adăugat el.

Cântăreţul urma să susţină marţi un concert în Italia, apoi în Germania şi vineri, în Hyde Park din Londra. Era aşteptat şi în Franţa pe 19 iulie, la un festival, şi în Spania.

Elton John a vândut peste 250 milioane de albume în 40 de ani de carieră. Piesa sa ‘Candle in the Wind’, pe care a cântat-o la funeraliile prinţesei Diana în 1997, s-a vândut în peste 33 milioane de exemplare, scrie rtv.net


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.