În familia Jackson se poartă memoriile! Cine vrea să-şi facă auzita opinia scrie o carte. Este cazul Latoyei Jackson, sora lui Michael.
Cartea Latoyei, “Starting Over”, care va fi lansată săptămâna viitoare după cum anunţă Associated Press, reuneşte opiniile, gândurile şi sentimentele ei referitoare la moartea lui Michael. Ea a recunoscut în nenumărate rânduri că, în momentul când a auzit vestea decesului fratelui ei primul gând a fost: “Cine l-a ucis?”
Latoya aminteşte în cartea sa că Michael a afirmat în nenumărate rânduri că va fi ucis din cauza sucesului pe care-l avea, dar şi din cauza proprietăţilor sale. Vedeta a dezvăluit că a aflat multe despre starea fizică, dar şi psihică a fratelui ei, în zilele premergatoare morţii acestuia, chiar de la copiii lui: “Tata era foarte retras şi rece şi plângea mereu”, ar fi afirmat Paris, fiica starului pop.
În carte, Latoya menţionează şi o serie de suspiciuni pe care le-a avut în momentul în care a văzut dormitorul lui Michael, imediat după moartea lui: răvăşit de parcă ar fi explodat o bombă înăuntru, cu toată mobila răsturnată şi obiectele împrăştiate. Pe jos se aflau şi bucatele de hârtie pe care Michael scrisese că doreşte ajutorul tatălui său, care ar fi trebuit să-I scape de “anumiţi oameni”. Notiţele lui Michael se mai refereau şi la dorinţa de a susţine doar 10 concerte în turneul care urma, la care însă organizatorii au mai adaugat încă 40.
După ce vor lectura cartea Latoyei Jackson despre ultimele zile ale lui Michael, fanii mai au de aşteptat o carte, scrisă de fratele lui Michael, Jermaine Jackson. Cartea este anunţată pentru luna septembrie şi cuprinde dezvăluiri despre ultimele zile ale vedetei pop.
Fanii lui Michael îşi pot vedea starul favorit la Pro Cinema vineri, 24 iunie, in Filmul de 10 “Moonwalker”.