Prince va trebui să scoată mulţi bani din buzunar. Cântăreţul a fost obligat să plătească despăgubiri de 4 milioane de dolari unei companii de parfumuri, care îl acuză că a încălcat termenii unui contract potrivit cărora muzicianul trebuia să promoveze parfumul 3121, numit după albumul său lansat în 2006.
Compania Revelations Perfume And Cosmetics Inc. spune că a cumpărat licenţă pentru numele, imaginea şi titlul albumului muzicianului, pentru a promova acest parfum. Însă Prince a refuzat să mai promoveze produsul după lansarea lui pe piaţă, în iulie 2007 . Din acest motiv, parfumul nu a avut vânzările preconizate de producător, motiv pentru care Prince a fost dat în judecată.
Mai mult, artistul este bun de plată şi va trebui să scoată din buzunar 4 milioane de dolari. Avocatul muzicianului a declarat însă pentru New York Law Journal că va contesta decizia, ne informeaza libertatea.ro






