Deepcentral lanseaza noul single si videoclip „Ochi de copil”!

0
70

Deepcentral - Ochi de copil

Doru Todoruţ şi George Călin, adică Deepcentral, una dintre cele mai longevive trupe din România, revin cu un nou single numit sugestiv „Ochi de copil“. După ce cel mai recent hit al lor „Gura Ta“, o colaborare cu Delia se bucură de peste 17 milioane de vizualizări pe YouTube, Deepcentral au veşti excelente pentru toţi fanii lor!

Azi, 18 aprilie 2016, Deepcentral anunţă lansarea celui mai recent single al lor – „Ochi de copil“, o piesă de stare, care abundă în emoţii şi care te duce cu gândul la copilărie, la locurile natale şi la sentimentul de ocrotire pe care doar părinţii sau familia ţi-l pot oferi.

Ca toate piesele Deepcentral, „Ochi de copil“ este scrisă şi compusă de cei doi componenţi ai trupei, Doru şi George, în studioul lor, HitCentral.

„Ne aflam într-o dispoziţie pozitivă, eu şi George ne simţeam inspiraţi şi întâi am compus piesa fără text şi ne-a plăcut tare mult rezultatul final“, dezvăluie Doru entuziasmat despre cum s-a născut single-ul „Ochi de copil“.
„Noua piesă inspiră inocenţă, face trimitere la anii copilăriei şi îndeamnă pe fiecare dintre noi să îşi amintească de clipele din copilăria pe care cu toţii o lăsăm în urmă până la urmă“, explică George mesajul transmis în noul lor single, „Ochi de copil“.

Aşadar, după ce au finalizat linia melodică a piesei, băieţii au schiţat textul, într-o nouă zi, fiind motivaţi de o altă stare de inspiraţie. Cu toate că piesa a trecut prin mici modificări până la forma finală, titlul ei a fost cel care i-a pus în dificultate, însă ulterior cei doi au găsit formula perfectă.

Videoclipul noului single „Ochi de copil“ se bucură de un concept original, puţin diferit de stilul cu care trupa Deepcentral şi-a obişnuit fanii până acum. De data aceasta, au ales să nu apară în videoclipul noii piese, ci scenariul acesteia să fie compus dintr-un clip grafic care are scopul să scoată în evidenţă mesajul.

„Ochi de copil“ este o piesă de suflet, care atinge acea coardă sensibilă a fiecăruia dintre noi şi pe care, după ce o asculţi cu atenţie, realizezi că te descoperi în ea la fel de mult cum ne regăsim şi noi“, declară Doru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.