Pepe lansează „FAMILIA MEA”, cea mai frumoasă declaraţie pentru cei ce îi sunt aproape !!!

0
48

Nici că se putea o perioadă din an mai potrivită pentru lansarea unei astfel de piese şi bineînţeles că nu putea să vină decât din partea lui Pepe, „Familia mea”, noul single pe care îl ascultăm începând de astăzi rezumă excepţional, în doar trei minute, tot ceea ce simte artistul pentru cei ce îi sunt aproape, cei care îl iubesc, pentru FAMILIA sa. Iar în cazul lui Pepe când spune aceasta, sensul este ceva mai larg. Fiindcă întotdeauna s-a referit la oamenii din comunitatea sa, cei care vin la concerte, cei care participa activ la tot ceea ce face artistul online sau offline ca fiind familia lui. Iar piesa bineînţeles că le este adresata şi lor.

„Familia mea” este piesa aceea prin care le multumesc din suflet tuturor celor ce îmi sunt aproape şi sunt convins că foarte mulţi se vor regăsi şi vor simţi la fel după ce vor asculta versurile. De aceea am şi insistat ca să fie lansată acum, de sărbători chiar dacă nu a fost timp de videoclipuri sau lansări puse la punct, elaborate. Consider că aşa, simplu, este mult, mult mai sincer. Şi cred că un cadou simplu dar făcut din suflet este mult mai potrivit decât orice alt lucru material. Iar „Familia Mea” este cel mai frumos cadou pe care îl poti trimite cuiva iar acel cineva va înţelege absolut tot în momentul în care îl va deschide.” a spus Pepe.

Cât priveşte partea din spatele lucrurilor, Pepe semnează compoziţia şi versurile alături de Connect-R, producţia fiind o nouă colaborare cu Omar Secada Dihigo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.