Etichetă: angajari

  • Kaufland face angajari

    Kaufland face angajari

    Kaufland

    Kaufland angajează un tehnician electromecanic la Ploieşti.
    Candidatul potrivit pentru acest post are certificat de calificare ca electrician sau electromecanic, are experientă în întreținerea și repararea sistemelor și pieselor componente ale mașinilor, are, de asemenea, experiență în înțelegerea functionalității sistemelor electronice de control precum și a senzorilor care controlează diferite sisteme. Candidatul potrivit pentru acest post e rezistent la stres, e dispus să lucreze în schimburi şi demonstrează că poate face faţă unui ritm de lucru alert şi unui volum mare de muncă.

    Până pe 6 aprilie puteţi trimite candidatura pentru acest post. Detalii, aici.

    La Bucureşti, Kaufland angajează omul potrivit pentru postul de referent achiziţii.
    Te califici pentru acest post dacă ai absolvit studii superioare, ai cunoştinţe foarte bune de limba engleză şi de limba germană, ştii să operezi un PC, eşti flexibil şi organizat.
    12 aprilie este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru acest post. Amănunte găsiţi aici.

    Kaufland angajează şi doi şefi serviciu aprovizionare desfacere, la Bucureşti, respectiv la Ploieşti.
    Pentru acest post, angajatorii caută candidaţi care au absolvit studii medii, au experienţă în conducerea personalului şi în domeniul logisticii şi care sunt dispuşi să lucreze în ture. Sunt avantajaţi la angajare candidaţii care au cunoştinţe de limba germană sau de limba engleză.
    5 aprilie este termenul-limită de primire a CV-urilor pentru acest post, potrivit anunţului de recrutare pe care îl puteţi consulta aici.

    Kaufland recrutează în această perioadă patru oameni pentru postul de şef departament mărfuri alimentare.
    Posturile vacante ofertate de Kaufland sunt la Bucureşti şi la Ploieşti.
    Candidaţii potriviţi pentru acest loc de muncă au absolvit studii medii, au cel puţin doi ani experienţă în conducerea personalului, au cunoştinţe de contabilitate şi de operare PC.
    Candidaţii care vorbesc engleza sau germana sunt avantajaţi la angajare, potrivit anunţului de recrutare pe care îl puteţi consulta aici.

    Kaufland angajează la Bucureşti un asistent manager. Te califici pentru acest post dacă eşti student în an terminal sau ai absolvit studii superioare şi ai cunoştinţe de operare PC. Sunt avantajaţi la angajare candidaţii care au experienţă în logistică/distribuţie şi care au cunoştinţe de engleză sau germană. Pentru acest post, angajatorii caută candidaţi dispuşi să muncească peste program.
    14 aprilie este ultima zi în care puteţi aplica la acest post. Detalii, aici.

    Kaufland angajează la Ploieşti un referent resurse umane. Candidatul potrivit pentru acest post a urmat un curs de Inspector Resurse Umane, are experienţă în administrarea documentelor de personal şi mai are şi foarte bune cunoştinţe de operare PC (Word, Excel). Candidatul potrivit pentru acest post e dispus să muncească o perioadă în alt oraş.

    8 aprilie e termenul-limită de primire a candidaturilor pentru acest post. Amănunte, aici. , scrie Economica.net

  • Ford Romania face angajari

    Ford Romania face angajari

    Ford Romania

    „Ford România are plăcerea de a anunţa că în această săptămână va demara un proces de angajare a 500 de muncitori pentru fabrica noastră din Craiova. Ford va recruta, în principal, operatori de bază pentru liniile de producţie, dar în acelaşi timp suntem interesaţi şi de extinderea forţei de muncă prin aducerea unor specialişti de întreţinere”, a declarat Angella Alexander, director Resurse Umane Ford România.

    Oficialii Ford au precizat că procesul de recrutare va începe în cursul acestei săptămâni şi se va termina în luna mai.

    Reprezentanţii Ford au promis, la preluarea fabricii de la Craiova, că vor angaja câteva mii de persoane din muncipiu.

    Compania va lansa în acest an producţia motorului de 1,0 litri EcoBoost, cât şi construcţia noului Ford B-MAX.

    Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 milioane euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unităţi.

    Ford a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie că va produce la Craiova, în acest an, 60.000 de unităţi B-Max, iar pentru anul viitor estimează construcţia a cel puţin 100.000 de maşini. Modelul B-Max, produs exclusiv la fabrica de la Craiova, va ajunge în showroom-urile din România în luna iulie, însă comenzile vor fi onorate începând cu luna septembrie. Conceptul B-Max a fost prezentat în luna martie a anului trecut la Salonul Auto de la Geneva, iar în iunie Ford a început să fabrice la Craiova primele prototipuri.

    Constructorul american a asamblat la Craiova, în intervalul aprilie 2010-octombrie 2011, un număr de peste 17.000 autoutilitare Transit Connect. Ulterior, producţia utilitarei a fost mutată la fabrica Ford din Valencia, în urma deciziei grupului american de a reorganiza activitatea tuturor fabricilor pe care le deţine în Europa.

    În România, vânzările de autovehicule au scăzut drastic comparativ cu 2008, când au fost livrate 324.080 de maşini, cu 11,7% mai puţine faţă de anul anterior, iar în 2009 a fost înregistrat un declin de 46%, la 147.962 de unităţi.

    În 2010, vânzările auto s-au redus cu 19%, la 119.417 unităţi, pentru ca în 2011 declinul să fie de 7,4%, la 110.598 de maşini, ne relateaza rtv.net

  • Companiile Auto, fabricile de bere si vin fac anjagari

    Companiile Auto, fabricile de bere si vin fac anjagari

    Jobs

    Criza pare sa fi luat sfarsit pentru companiile auto, fabricile de vin sau bere, care sunt hotarate in aceasta perioada sa faca mii de angajari.

    De exemplu, la Oradea, unde s-a deschis primul centru de cultura si civilizatie a vinului, se cauta degustatori de vinuri. Cei care vor sa se angajeze intr-un astfel de domeniu trebuie sa urmeze insa un curs de specialitate si sa aiba… miros fin.

    Cum patronii de la Oradea vor sa se extinda in toata tara, numarul angajarilor este in continua crestere, conform Pro Tv.

    Pe langa cei care doresc sa lucreze cu vinul, o sansa o au in aceasta perioada si cei care vor sa lucreze la fabricile de bere. Si asta pentru ca Ursus, Tuborg si Bergenbier cauta oameni in vanzari si specialisti in domeniul calitatii.

    Companiile auto care activeaza la noi in tara vor incepe si ele perioada de recrutare. Ford va incepe in toamna o campanie masiva si, de la 3.500 de salariati, compania se extinde pana la 7.000, precizeaza Ziare.com

Radio Noise Romania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.