BYD va avea centrul sau european in Ungaria

0
99

În cadrul unei conferințe de presă susținute alături de premierul ungar Viktor Orban, directorul companiei BYD – care a pătruns recent și pe piața din România – a anunțat că noul centru european al producătorului chinez va genera 2.000 de locuri de muncă. Acesta va îndeplini trei roluri principale: centru de vânzări, punct de servicii post-vânzare și unitate pentru testarea și dezvoltarea versiunilor europene ale modelelor BYD.

Prima fabrică europeană a companiei, specializată în asamblarea autobuzelor electrice, a fost inaugurată în aprilie 2016, în orașul Komarom, situat în nord-vestul Ungariei. Între timp, BYD construiește o a doua unitate de producție, de această dată destinată automobilelor electrice, în orașul Szeged, în sudul țării.

Sub conducerea lui Viktor Orban, Ungaria a devenit un partener comercial și de investiții esențial pentru China, într-un contrast evident cu alte state membre ale Uniunii Europene, care explorează opțiuni pentru a-și reduce dependența de marele stat asiatic.

Orban a început să apropie Ungaria de Beijing încă din 2010, odată cu preluarea puterii. Parteneriatul politic strâns s-a concretizat, după aproape un deceniu, în investiții majore, mai ales în sectorul bateriilor și al vehiculelor electrice, odată cu instalarea unor uzine în Ungaria.

Extinderea BYD în Europa se bazează în mare măsură pe capacitățile de producție din Ungaria. Viitoarea fabrică din Szeged, programată să înceapă producția „înainte de 2026”, va asambla inițial 150.000 de vehicule anual, cu perspectiva de a atinge un volum de 300.000 de unități pe an. „Vom produce acolo mașini electrice exclusiv cu pachete de baterii fabricate în Ungaria”, declara anul trecut Michael Shu, CEO al BYD Europe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Radio Noise Romania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.