Canicula pune stapanire pe Romania

0
14

Canicula

Luni: Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină, în Maramureş, Transilvania, local în Banat, Crişana, vestul Olteniei şi jumătatea de nord a Moldovei. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi punctiform se vor acumula cantităţi de apă de peste 25…30 l/mp. În celelalte zone cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi izolat, mai ales seara şi la începutul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral şi 37 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 13 şi 21 de grade.

Marti: Vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat cu un indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în regiunile sud-vestice şi sudice, iar local în Oltenia şi izolat în Banat şi în Muntenia, după-amiaza, va fi caniculă. Cerul va fi variabil şi mai ales în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopţii vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, la deal, la munte, local în sud, în centru, în est şi izolat în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi se menţin condiţiile pentru căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral şi 37 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, scrie Mediafax.ro

Furtuni vor aparea din partea de Nord-Vest a Romaniei in ziua dinspre Duminica spre Luni, iar in ziua de luni vremea va deveni in partea de Nord-Vest mai respirabila dupa furtunile care se anunta.


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

De acum esti la curent cu tot ce se intampla aplicatia Stirile Radio Noise Romania este in Magazin Play (Google Play) Stirile Radio Noise Romania in Magazin Play

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.