Elena Udrea a fost arestata in dosarul Microsoft

0
26

Elena Udrea

Decizia a fost anunțată de unul din avocații Elenei Udrea, Marius Striblea, prezent la sediul instanței supreme.

Acesta a precizat că judecătorii au revocat controlul judiciar și s-a emis un mandat de arestare preventivă în legătură cu denunțurile făcute de Dinu Pescariu.

Avocatul a mai spus că va contesta decizia de arestare.

Înalta Curte a judecat, într-o şedinţă care a început miercuri, la ora 14.00, cererea procurorilor de arestare preventivă a fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Tursimului în dosarul Microsoft, în care este acuzată de infracţiuni de trafic de influenţă şi o infracţiune de spălare de bani. Elena Udrea a ajuns la Înalta Curte puţin după ora 13.30 şi, în momentul în care a coborât din maşina cu care a fost adusă din arest, era încătuşată. Ea a făcut din nou semnul cu mâna la nas care a stârnit numeroase controverse după discursul din plenul Camerei Deputaţilor, scrie RomaniaTV.net

Timp de 30 de zile arestata preventiv doar in dosarul Microsoft, mai urmeaza poate inca si in dosarul Gala Bute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.