Primul cutremur a avut loc la o adâncime de 144 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Vălenii de Munte (39 de kilometri), Covasna (43 de kilometri), Săcele (49 de kilometri), Plopeni (55 de kilometri) și Mizil (55 de kilometri).
Un al doilea cutremur a avut loc în Brăila şi a avut magnitudine 3. Acesta din urmă a fost, însă, unul de suprafaţă, epicentrul aflându-se la doar 5 km adâncime.De la începutul lunii, pe teritoriul României s-au mai produs nouă cutremurem însă doar trei dintre ele au avut magnitudine mai mare de 3.
Cel mai mare seism din România în acest an s-a produs în data de 29 martie, în județul Buzău, și a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter.Anul trecut, pe 22 noiembrie, s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, mișcarea tectonică fiind cea mai mare înregistrată în România în ultimii ani, scrie RomaniaTV.net
Sa speram ca mai mult de 5.7 grade pe scara Richter nu se va mai intampla in Romania.