In clasamentul FIFA, Romania se afla pe locul 56

0
2

Echipa de fotbal a Romaniei

Echipa naţională a României a mai pierdut o poziţie în clasamentul FIFA pe luna noiembrie şi se află pe locul 56, imediat în faţa Insulelor Capului Verde şi a Estoniei, viitoarea adversară a „tricolorilor” în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

În faţa echipei antrenate de Victor Piţurcă se află naţionale precum Armenia (locul 46), Jamaica (locul 47), Panama (locul 51) sau Honduras (locul 54).

Viitoarele adversare ale României în preliminariile Cupei Mondiale din 2014 sunt clasate astfel: locul 2 Olanda, locul 28 Turcia, locul 37 Ungaria, locul 58 Estonia şi locul 24 Andorra.

Deşi a pierdut amicalul de pe Wembley cu Anglia şi a smuls in extremis o remiză în Costa Rica, actuala campioană mondială şi europeană Spania se află în continuare pe primul loc în lume, la o distanţă apreciabilă de naţionala Olandei.

Poziţia batavilor este însă ameninţată de Germania, care a câştigat cu 3-0 meciul direct din urmă cu o săptămână, în timp ce Uruguayul se menţine pe locul 4, datorită evoluţiilor foarte bine din calificările pentru Cupa Mondială.

Croaţia a revenit între primele zece echipe ale lumii, graţie victoriei cu Turcia din barajul pentru Euro, în timp ce Italia a căzut trei poziţii, până pe locul 9.

Trei echipe au reuşit în această lună cea mai bună clasare din istorie: Venezuela (locul 39), Insulele Capului Verde (locul 57) şi Antigua&Barbuda (locul 87).

Cea mai spectaculoasă ascensiune în clasamentul lunii noiembrie aparţine Libanului, care a urcat 35 de locuri, până pe 111, în timp ce Dominica a coborât 21 de poziţii, până pe 173, citeaza Antena3.


Radio Noise Romania este alaturi de tine noi ne auto finantam din publicitatea de pe site dar 70% din cititori au AdBlock si am ales sa avem si link donatii, si tu ne poti sustine aceasta initiativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.