Lucian Bute (31 de ani) îşi apără astăzi, pentru a opta oară, centura de campion mondial IBF la supermijlocie, într-o gală ce va avea loc la Pavilionul Romexpo din Capitală (ora 19:45). Înaintea duelului său cu challengerul său obligatoriu, francezul Jean Paul Mendy (37 de ani).
Lucian Bute este acum campion mondial pentru că în urmă cu 16 ani un puşti din Pechea l-a corupt pe „Mister KO” să intre într-o sală de box. „L-am furat de la fotbal” , povesteşte Vasile Pavel (32 de ani), cel mai bun prieten din copilărie al lui Bute.
Au crescut pe aceeaşi stradă din Pechea, s-au jucat împreună şi au avut trasee asemănătoare până în 1998. Vasile „Vivel” Pavel a fost mai întâi camaradul de „bătut mingea” al lui Bute, apoi colegul lui de sală şi, mai târziu, umărul pe care Lucian a plâns atunci când a pierdut, controversat, meciul de selecţie cu Dorel Simion, dinaintea Olimpiadei de la Sydney (2000), ne informeaza prosport.ro