Ion Dischiseanu crede in dragoste

Ion Dischiseanu

Are 77 de ani şi o experienţă de viaţă de invidiat. Dar Ion Dichiseanu recunoaşte că în ciuda acestui fapt nu a scăpat de naivitate.

A iubit mult, însă femeia pe care nu poate să şi-o scoată din inimă este, fără îndoială, Sarita Montiel. Pentru ea păstrează mereu pe perete o fotografie de suflet.

„Sarita a vrut chiar să aibă un copil cu mine, dar nu a fost să fie, ea nu a putut rămâne însărcinată. Voi, doamnele, aveţi nişte trompe… şi ea nu a putut face copii. Eu cred în destin. Înainte de a mă însura, ea a fost amorul meu cel mai mare, de la ea am învăţat multe lucruri. Am fost împreună trei luni cât a venit în ţară ca să se prindă copilul. Chiar s-au alarmat cei de acolo că nu se mai întoarce în ţară. Am revăzut-o după un timp la «Surprize, Surprize». Nu am putut fi împreună din cauza distanţei, dar şi din cauza regimului din ţară, nu puteai să vii sau să pleci când vrei. Sarita a cunoscut-o şi pe Simona, şi pe Ioana, a venit chiar şi la mine acasă. Simona nu era geloasă, ştia că eu când am pus punct unei relaţii, înseamna că e definitiv”, a declarat actorul pentru Click.

În plus, îşi aminteşte cu plăcere şi de prima poveste de dragoste pe care a trăit-o în adolescenţă. „Ea era elevă la Liceul Lazăr, o chema Tanţa Creţu. Locuia la Piaţa Domenii. Aveam 15-16 ani, eram elev la «Dimitrie Cantemir». Am cunoscut-o într-un grup, am ajutat-o să treacă strada, am ţinut-o de mână, am fost la o prăjitură, aşa era atunci. Ne-am mai întâlnit o dată, de două ori, am rugat-o să facă o poză cu mine, am pupat-o pe obraz. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am reuşit să mai dau de ea. Treceam prin faţa blocului să văd dacă e lumină la ea. Anii au trecut, am terminat actoria, n-am mai ştiut nimic de ea, nici ea de mine, iar când mi-am făcut debutul în carieră, după primul meu spectacol, «Antonio», eram epuizat, obosit, şi am coborât de pe scenă, printre alte admiratoare, şi o doamnă, cu un domn alături, m-a luat de mână, s-a uitat fix în ochii mei şi m-a întrebat: «Ştii cine sunt? Dragul meu, eu sunt Tanţa Creţu»”, a completat maestrul.

Dar chiar dacă a fost dezamăgit de multe ori în iubire, Ion Dichiseanu recunoaşte că nu a renunţat nici acum să îşi lase inima deschisă. „E un sentiment foarte frumos. Sigur că mai cred în dragoste şi sigur că voi putea iubi şi altă femeie. Sunt «forever young». Cum spunea bunicul meu, îmi păstrez copilăria”, a conchis actorul, citeaza vdtonline.ro

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.