Gary Moore a sustinut la sfarsitul saptamanii trecute primul spectacol din cariera sa in fata publicului din Seul, concert inclus in turneul artistului din acest an – Gary Moore World Tour 2010. Seria premierelor va continua vara aceasta si cu prima vizita a artistului in Romania, unde va sustine un concert pe data de 18 iulie, pe Stadionul de Atletism Iolanda Balas Soter din Bucuresti, in cadrul Ciuc Summer Fest.
Gary Moore a ajuns saptamana trecuta pentru prima data in Coreea de Sud, in cadrul unui show extraordinar sustinut la Olympic Park Fencing Gymnasium din Seul. Sub cupola arenei din capitala Coreei, legendarul chitarist si-a impresionat audienta cu cateva dintre cele mai cunoscute piese ale sale, printre care „Empty Room”, „Always Gonna Love You” sau „Still Got The Blues”. Dincolo de dragostea pentru muzica lui, fanii coreeni au o admiratie deosebita fata de Gary Moore inca din anul 1983, cand muzicianul in varsta de 58 de ani a lansat piesa „Murder in the Sky”. Versurile sale descriu episodul tragic din timpul Razboiului Rece, din septembrie 1983, in timpul caruia au murit 269 de oameni care se aflau la bordul unui aparat de zbor apartinand liniilor aviatice coreene doborat de catre tirurile sovietice. Spectacolul din Seul a fost precedat de o serie de concerte sustinute in Japonia, in perioada 22 – 28 aprilie, artistul declarandu-se entuziasmat de vizita sa in Asia, dar mai cu seama de ideea unui prim concert sustinut in fata publicului coreean.
Gary Moore va continua seria premierelor si cu show-ul de la Bucuresti, din cadrul Ciuc Summer Fest, artistul promitand publicului roman un spectacol memorabil pe 18 iulie, pe scena stadionului Iolanda Balas Soter din Bucuresti. Biletele pentru fiecare zi a festivalului Ciuc Summer Fest respectiv 16, 17 si 18 iulie, pot fi achizitionate online de pe www.myticket.ro, si din reteaua magazinelor Diverta, la diferite categorii de pret in functie de distanta fata de scena: 90 lei, 160 lei si 220 lei.