Grecia in criza, confurntarea pentru Zona Euro

Criza din Grecia

Conform acestei oferte, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-și trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgență a Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro).

Totuși, există slabe indicii că Tsipras este pregătit să renunțe la poziția de până acum, când a respins în mod repetat oferta prezentată Greciei de creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană) și considerată ”umilitoare” de către Atena.Grecia a amânat recent o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie și a anunțat că va cumula într-o singură sumă toate tranșele în valoare de 1,6 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului până la finalul lunii iunie.

Țările care au întârziat plata datoriilor nu mai pot primi finanțare suplimentară de la FMI și, în ultimă instanță, pot pierde statutul de membru al organizației.Un oficial guvernamental grec a declarat că a ascultat interes ultima propunere a lui Jean-Claude Juncker, dar a precizat că ”Alexis Tsipras va vota ‘nu’ duminică”, referindu-se la referendumul ce va fi organizat pe 5 iulie în Grecia cu privire la oportunitatea acceptării ofertei de asistență financiară internațională pentru această țară din zona euro, scrie RomaniaTV.net

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.