Deşi incidentul s-a produs săptămâna trecută, despre el s-a aflat de abia acum, după cum relevă The Washington Post.
Clinton s-a deplasat la Londra pentru a participa la o ceremonie la Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale, cunoscut şi ca Chatham House, pentru a ridica un premiu.
Locurile de parcare din zonă sunt cu plată (aproximativ 3,3 lire pe ora /circa 5 dolari), iar bolidul ex-şefei Departamentului de Stat american, un Mercedes argintiu, a staţionat fără plată timp de aproximativ 45 de minute în faţa clădirii Institutului Regal.
În pofida protestelor gărzilor de la Secret Service, un inspector al poliţiei rutiere londoneze a emis o amendă de 80 de lire sterline ($ 127) pentru tichetul de parcare neachitat.
Un fotoreporter al unei publicaţii britanice, martor al întâmplării, a văzut cum o gardă a fostului secretar de stat protesta din mâini, arătând poliţistului actele de identitate, însă omul legii nu a putut fi convins, lăsând tichetul cu amendă pe parbrizul maşinii, potrivit MailOnline.
‘Sunt sigur că ea va înţelege că regulile sunt aceleaşi pentru toţi, indiferent de statutul lor pe scena mondială’, a explicat ulterior un reprezentant al autorităţilor britanice, ne relateaza RomaniaTV.net