Adaptare a benzilor desenate omonime, Constantine a fost prima încercare a celor de la NBC de a intra pe piaţă cu un proiect DC Comics. Din păcate pentru fanii care s-au ataşat de Matt Ryan în acest rol, serialul a fost anulat rapid, urmând ulterior o tentativă nereuşită de a-i convinge pe oficialii postului să mai acorde o şansă proiectului. Multe speculaţii pe seama fanilor lui Constantine au urmat în perioada de după 2015, aceştia dorind ca serialul să fie continuat de cei de la CW şi, de ce nu, exorcizatorul şi vânătorul de demoni să devină un membru al Arrowversului creat. După o scurtă apariţie în Arrow în sezonul 4, apariţie care a înregistrat un rating surprinzător, cei de la CW s-au gândit la o altă abordare pentru acest personaj DC Comics, şi anume o serie animată. În cadrul turului de presă de iarnă TCA 2017, Mark Pedowitz, preşedinte CW, a anunţat plasarea unei comenzi de 5-6 episoade, fiecare cu o durată de 10 minute. Din echipa de producţie vor face parte Greg Berlanti şi David S. Goyer, cel din urmă fiind unul din realizatorii serialului din 2014. Din fericire pentru fani, Matt Ryan este cel care îi va da voce personajului Constantine.
Chiar că dacă nu este chiar ce şi-au dorit fanii, speranţa moare ultima iar cei de la CW pot reconsidera prezenţa lui Constantine în Arrowverse – Vixen a debutat cu o serie animată iar acum este unul din protagoniştii Legends of Tomorrow.
Până la apariţia lui Constantine, nu ne rămâne decât să ne uităm la noile episoade Legends of Tomorrow, sezonul 3 debutând în această seară pe ecranele din US, CW.
– Phil Klemmer, producător executiv:
„Having Matt Ryan reprise his iconic — dare we say legendary — role of John Constantine on Legends is something that [executive producer] Marc [Guggenheim] and I have been working toward since season one, and now the stars have finally aligned. While we are working to finish our 2017 Arrow-verse crossover, which is no joke the most ambitious bit of network TV that four shows have ever had the audacity and insanity to endeavor, we were looking for a way to make an equally exciting 2018 return. That’s how we came up with Matt Ryan.”
După ce zilele trecute vestea revenirii lui John Constantine a fost anunţată într-o înşiruire cu ce ne aşteaptă în sezonul 3 din Legends of Tomorrow, cei de la CW au revenit cu un comunicat oficial şi noi informaţii.
Conform Hollywood Reporter, Matt Ryan va relua rolul lui Constantine pentru două din episoadele noului sezon, 3×09 şi 3×10, episoade ce par a fi incluse în seria celor cu care Legendele vor reveni în 2018, după bine-cunoscuta pauză de sărbători, scrie TVAddicted.
Pacat ca serialul Constantine a fost anulat si chiar ma mira faptul de ce nicio companie care produce seriale gen Amazon sau Netflix chiar HBO nu l-a achizitionat ca sa il produca, chiar mi-am adus aminte ca s-a mai intamplat cu un serial care nimeni nu l-a vrut sa il faca si se aud zvonuri ca ar fi pe productie, serialul se numeste Hannibal.