Serialul Ransom primeste sezonul 2

Ransom

După ce luna trecută cei de la CBS au anunţat că nu vor mai continua cu drama procedurală Ransom, în urmă cu doar câteva ore au apărut informaţii despre reînnoirea proiectului cu noi episoade aferente sezonului 2, reînnoire comandată cel mai probabil de cei de la Global TV Canada.

Pentru moment nu a fost emis niciun comunicat oficial şi nici nu s-au anunţat detalii privind distribuţia ori numărul de episoade comandat. De asemenea, nu se cunoaşte dacă CBS v-a prelua pentru difuzare sezonul 2.

Dramă procedurală, Ransom este inspirat de o poveste reală, a lumii celor mai buni negociatori. Într-un univers în care anual se duc mai mult de 30.000 negocieri private, există o mare cerere pentru experții care pot soluționa cazuri dificile de răpiri și răscumpărări. Dar numai cei cu adevărat talentați se diferențiază.

O întreagă epopee pentru serialul Ransom, difuzat şi de AXN România sub titlul Negociatorii. După ce în luna mai cei de la CBS au renunţat la el iar la sfârşitul lui iunie celelalte ţări co-producătoare s-au decis să îl reînnoiască, lucrurile par se fi schimbat şi pentru americani, reprezentanţi ai CBS anunţând că Ransom va reveni şi pe micile ecrane din US. ‘Scuza’ acestora pare să fie că niciodată nu a existat un anunţ oficial de anulare, show-ul pur rămânând pur şi simplu în ‘bubble’ aka purgatoriul show-urilor de televiziune.

Cele 13 noi episoade comandate vor fi filmate în Ungaria, urmând să ajungă pe micile ecrane în prima parte a lui 2018, scrie TVAddicted.

Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.